Un partid care are la bază inteligența artificială dorește să se prezinte la alegerile parlamentare din Danemarca, din iunie 2023, anunță AFP.
Partidul care are la bază inteligența artificială a fost lansat la sfârșitul lunii mai, de către colectivul de artiști Computer Lars și se adresează celor aproximativ 15% dintre danezi care nu și-au exercitat dreptul la vot la alegerile din 2019.
Partidul Sintetic consideră că aceștia nu au votat pentru că niciunul dintre partidele tradiționale nu i-a atras. Drept urmare, partidul a conceput un program care, în opinia sa, reprezintă „viziunile politice ale oamenilor obișnuiți”, a declarat pentru AFP unul dintre membrii colectivului, Asker Bryld Staunaes.
Partidul „pornește de la o analiză de optimizare a sistemului de vot în Danemarca”, a precizat acesta.
În același timp, Partidul Sintetic reprezintă un răspuns ironic la sutele de partide marginale daneze, dintre care unele sunt mai degrabă o farsă sau o critică la adresa societăţii. Danemarca are în prezent 230 de astfel de micropartide.
Care sunt propunerile partidului
Printre propunerile partidului se numără introducerea unui venit de bază universal de 100.000 de coroane (13.700 de dolari) pe lună – mai mult decât dublul salariului mediu danez.
De asemenea, partidul susține adăugarea unui al 18-lea obiectiv de dezvoltare durabilă al ONU care ar permite „oamenilor și algoritmilor să coexiste mai direct decât acum”, a declarat Bryld Staunaes.