Cât costă un sejur de cinci zile pe litoralul românesc, în august 2026. Stațiunile cu cele mai mici și cele mai mari tarife/Hotelurile all inclusive rămân favoritele turiștilor

Cele mai citite

Tarifele pentru vacanțele pe litoralul românesc se mențin aproape neschimbate în prima jumătate a lunii august, perioada considerată vârful sezonului estival. Prețurile pentru un sejur de cinci nopți pornesc de la mai puțin de 1.000 de lei și pot depăși 8.700 de lei în hotelurile ultra all inclusive, însă numeroși operatori vin și cu reduceri de până la 30%.

Prima jumătate a lunii august rămâne cea mai căutată perioadă pentru vacanțele la Marea Neagră. Hotelierii au păstrat tarife apropiate de cele practicate în a doua parte a lunii iulie, iar în multe cazuri au preferat să ofere reduceri decât să majoreze prețurile.

Potrivit datelor furnizate de Bibi Touroperator, diferențele de tarif sunt reduse, iar unele unități de cazare oferă discounturi de până la 30% în perioadele cu un grad mai mic de ocupare. Creșterile de preț nu depășesc, în general, 10%, relatează adevarul.ro.

August, perioada cu cea mai mare cerere pe litoral

În ultimii ani, intervalul 1-15 august s-a impus drept vârful sezonului estival. În această perioadă sunt organizate numeroase evenimente, iar Ziua Marinei, sărbătorită pe 15 august, atrage anual zeci de mii de turiști pe litoral.

Locuri de muncă

Pentru un sejur de cinci nopți, destinat la două persoane, tarifele pornesc de la 936 de lei și ajung până la 8.775 de lei, în funcție de stațiune, categoria hotelului și serviciile incluse.

„Prima jumătate a lunii august rămâne perioada cea mai căutată pentru vacanțele pe litoralul românesc. Vestea bună este că prețurile sunt stabile, iar chiar și în plin sezon există numeroase oferte last minute, nopți gratuite sau facilități pentru copii. Recomandăm turiștilor să apeleze la agențiile de turism, unde pot găsi rapid cele mai bune variante disponibile”, a declarat Adrian Voican, vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), potrivit adevarul.ro.

Cât costă cinci nopți de cazare pe litoralul românesc

Mamaia

Cel mai mic tarif: 1.384 lei – hotel de 2 stele, fără masă;

Cel mai mare tarif: 7.826 lei – hotel de 4 stele, all inclusive (reducere 22%).

Eforie Nord

Minim: 936 lei – hotel de 2 stele, fără masă;

Maxim: 6.201 lei – hotel de 4 stele, all inclusive light (reducere 25%).

Techirghiol

Minim: 1.654 lei – hotel de 2 stele;

Maxim: 3.198 lei – hotel de 3 stele, demipensiune.

Eforie Sud

Minim: 1.372 lei;

Maxim: 4.211 lei – hotel de 3 stele, all inclusive.

Costinești

Minim: 1.544 lei;

Maxim: 5.041 lei – hotel de 4 stele, cu mic dejun.

Olimp

Minim: 1.814 lei – hotel de 3 stele;

Maxim: 8.775 lei – hotel de 4 stele, ultra all inclusive (reducere 27%).

Neptun

Minim: 1.315 lei;

Maxim: 7.999 lei – hotel de 4 stele, ultra all inclusive.

Jupiter

Minim: 1.193 lei;

Maxim: 6.362 lei – hotel de 4 stele, ultra all inclusive.

Cap Aurora

Minim: 1.930 lei;

Maxim: 8.542 lei – hotel de 4 stele, all inclusive.

Venus

Minim: 1.286 lei;

Maxim: 8.076 lei – hotel de 4 stele, all inclusive.

Saturn

Minim: 1.275 lei;

Maxim: 6.309 lei – hotel de 4 stele, ultra all inclusive.

Mangalia

Minim: 1.657 lei;

Maxim: 6.408 lei – hotel de 3 stele, all inclusive.

2 Mai

Minim: 1.431 lei;

Maxim: 2.522 lei.

Vama Veche

Minim: 1.281 lei;

Maxim: 5.087 lei – hotel de 3 stele, demipensiune.

Hotelierii observă o schimbare în comportamentul turiștilor

Deși în luna iulie numărul turiștilor a crescut, operatorii din turism spun că gradul ridicat de ocupare se menține aproape exclusiv în weekend. În timpul săptămânii, hotelurile sunt mai puțin ocupate decât în anii precedenți.

„În trecut, gradul de ocupare se menținea și în timpul săptămânii, pentru că mulți turiști evitau aglomerația din weekend. Acum observăm o revenire la vacanțele scurte, de weekend”, a explicat, pentru Adevărul, Ovidiu Oprea, reprezentant al unei agenții de turism.

Potrivit acestuia, reducerea valorii voucherelor de vacanță și scăderea plafonului salarial pentru acordarea acestora au diminuat puterea de cumpărare a turiștilor, fără ca autoritățile să introducă măsuri compensatorii pentru stimularea turismului intern.

Tot mai mulți turiști aleg cazările neclasificate

O altă tendință remarcată în acest sezon este orientarea unei părți dintre turiști către pensiuni și unități de cazare neclasificate, în special în Costinești, Vama Veche, Mamaia Nord, Corbu sau Vadu.

Fenomenul explică de ce plajele sunt foarte aglomerate în weekend, chiar dacă multe hoteluri raportează grade de ocupare de aproximativ 60%.

„Există numeroase unități mici, cu patru-șase camere, autorizate de autoritățile locale, dar care nu sunt clasificate de Ministerul Turismului”, precizează Oprea.

Hotelurile all inclusive continuă să atragă cele mai multe rezervări

În ciuda presiunii asupra bugetelor, hotelurile care oferă servicii all inclusive și ultra all inclusive rămân cele mai căutate, în special de familiile cu copii.

Potrivit reprezentanților industriei, turiștii preferă să plătească un tarif mai mare pentru a beneficia de mesele incluse, facilități pentru copii, programe de animație și acces la toate serviciile hotelului, evitând astfel cheltuielile suplimentare din timpul vacanței.

Datele agențiilor de turism arată că numărul rezervărilor realizate prin intermediul acestora este cu aproximativ 20% mai mic decât în 2025. Totuși, operatorii spun că este prea devreme pentru a concluziona dacă litoralul românesc a pierdut turiști sau dacă o parte dintre aceștia au preferat rezervările directe la hoteluri ori prin platforme online.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Titularizare 2026: primele note înainte de contestații – jumătate dintre candidați au obținut peste 7

Notele obținute de cadrele didactice la examenul de Titularizare au fost publicate astăzi, 28 iulie, pe platforma oficială a...

Știri pe același subiect