14.1 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Katy Perry și Eminem se numără printre laureații EMA, iar Miley Cyrus a fumat marihuana pe scenă

Cele mai citite

Katy Perry, Eminem și One Direction se numără printre laureații galei MTV European Music Awards 2013, de duminică, de la Amsterdam, dar momentul cel mai controversat a fost oferit tot de Miley Cyrus care și-a aprins un joint pe scenă. Katy Perry a câștigat premiul pentru cea mai bună solistă, învingându-le la această categorie pe Lady Gaga și Miley Cyrus și obținând cel de-al treilea premiu EMA din carieră, primit cu ocazia celei de-a 20-a ediții a MTV European Music Awards.

După ce a intrat în posesia premiului solista americană a oferit o interpretare dramatică a piesei sale „Unconditionally”, într-un decor futurist, suspendată la 9 metri deasupra unei scene cu tematică cosmică.

Publicitate

Deși a pierdut la categoria rezervată celor mai bune voci feminine, Miley Cyrus a câștigat premiul pentru cel mai bun videoclip cu piesa „Wrecking Ball”, reușind să capitalizeze pe seama controverselor pe care le-a provocat cu ocazia U.S. Video Music Awards, în luna august. De asemenea, ea a reușit să provoace noi controverse după ce și-a aprins cu dezinvoltură un joint pe scena galei, în timp ce mulțumea pentru premiul primit. „Acest premiu nu-mi încape în poșetă, însă printre lucrurile din ea am găsit asta”, a ținut ea să precizeze cu nonșalanță, în timp ce-și aprindea țigara cu marijuana. Vedeta pink-punk, care în repetate rânduri nu s-a sfiit să se declare o mare amatoare de iarbă, a profitat de faptul că marijuana este legală la Amsterdam. De altfel, ea a fost văzută la sfârșitul săptămânii trecute relaxându-se în unele dintre cele mai bune coffee shop-uri din Amsterdam, alături de modelul britanic Cara Delevingne și de un alt „activist” pentru legalizarea consumului de canabis, rapper-ul Snoop Dogg.

Trupa pop britanico-irlandeză One Direction a avut de asemenea o seară bună, câștigând premiul pentru cea mai bună formație pop, în timp ce Harry Styles, cunoscut deopotrivă pentru că face parte din această formație dar și pentru prietenele sale celebre, a primit premiul pentru „best style”.

Rapperul american Eminem a primit premiul ‘Global Icon’ pentru întreaga carieră, dar și premiul pentru cel mai bun hip-hop, la doar o săptămână după ce a fost declarat artistul anului la gala inaugurală YouTube Music Awards.

Solistul trupei Thirty Seconds to Mars, Jared Leto, a profitat de faptul că formația sa a câștigat premiul la categoria rezervată muzicii alternative, solicitând păstrarea unui minut de reculegere pentru victimele taifunului Haiyan, care a lovit vineri insulele Filipine și s-a soldat, conform estimărilor, cu aproximativ 10.000 de victime.

Justin Bieber și-a păstrat pentru cel de-al patrulea an consecutiv premiul la categoria cel mai bun solist, în timp ce Beyonce și Bruno Mars au câștigat premiile la categoriile cea mai bună interpretare live și respectiv cea mai bună piesă. Chris Lee a câștigat premiul la categoria best worldwide act. (Sursa Agerpres)

spot_img
Ultimele știri

Când viitorul nu mai arată ca în manuale: dilema adolescenților sibieni

Există o întrebare pe care fiecare generație și-a pus-o la 16-17 ani: „Ce mă fac când termin liceul?" Întrebarea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect