Proiectul multianual RomâniaCitește.ro, inițiat de revista Contemporanul va ajunge și la Sibiu, vineri, 9 iunie, începând cu ora 13:00, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, corp B, etaj 5. Evenimentul face parte din turul de forţă, lecturi publice, conferinţe, lansări de carte şi lecturi, făcute pe parcursul unui an în Galaţi, Alba Iulia, Ploieşti, Bucureşti, Iaşi, Slobozia, Chişinău, Torino ş.a. Scopul acestor întâlniri este promovarea valorilor naționale românești.
„Revista Contemporanul (director: acad. Nicolae Breban; redactor șef: Aura Christi) are plăcerea şi onoarea să vă invite la Sibiu, pentru a întâlni doi scriitori exemplari: Rodica Braga şi Aura Christi. Împreună cu Ioan Radu Văcărescu (președintele Filialei Sibiu a U.S.R.) și prof. Mircea Braga, care vor prezenta volumele nou apărute ale celor doi scriitori, se va discuta despre literatură şi poezie, despre Cetate şi nevoia scriitorului român de a reveni în inima Cetăţii. Despre solidaritate şi prietenie. Despre credinţă şi Tabla de valori fondatoare. Despre iubire şi dăruire. Despre suflet şi feminitate vs masculinitate”, declară organizatorii.
Cu această ocazie vor fi lansate volumele:
• Timp în derivă, poeme, Editura Contemporanul, 2016, şi Vara de sidef, roman, Editura Contemporanul 2017, de Rodica Braga
• Geniul inimii, roman în versuri, prefaţă de Mircea Braga, ilustraţii de Mircia Dumitrescu, Editura Contemporanul & Ideea Europeană, 2017, și Elegii nordice • Elegie nordiche, traducere în italiană de Geo Vasile, Editura Aracne, 2017, de Aura Christi.
Întâlnirea va avea loc vineri, 9 iunie 2017, ora 13:00, la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, corp B, etaj 5.