Asociaţia ”Bucureşti fără ei” începe, miercuri, în Piaţa Unirii, strângerea de semnături pentru declanşarea referendumurilor de demitere a primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, a primarilor de sector şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Reprezentanţii asociaţiei, care anunţaseră că vor instala corturi pentru strângerea de semnături, dar nu au obţinut autorizaţie de la municipalitate, susţin că nu se vor „da bătuţi” şi vor obţine „dreptul” de a avea corturi pentru strângerea de semnături, scrie www.news.ro. Reprezentanţii asociaţiei spun că începând de miercuri vor fi prezenţi, între orele 9.00-21.00, în Piaţa Unirii, pe trotuarul dintre Magazinul Unirea, colţul cu magazinul H&M şi intersecţia Pieţei Unirii cu Splaiul Unirii. „Cei care are au adunat deja semnături pot aduce formularele la Piaţa Unirii. Vom fi uşor de identificat, fiindcă vom purta tricouri cu sigla ”Bucureşti Fără Ei” şi vom avea şi un rollup. Primăria Capitalei încearcă din răsputeri să ne împiedice în demersul nostru, neţinând cont de notificarea pe care am făcut-o privind amplasarea unui cort. Am făcut deja o revenire la notificarea iniţială, iar răspunsul lor e că nu ţine de ei, se ascund în spatele unor reglementări confuze. Deşi e responsabilitatea directă a primarului să răspundă unor astfel de solicitări, Gabriela Firea l-a scos la înaintare pe viceprimarul Aurelian Bădulescu, ceea ce e ilegal. În concluzie, în interpretarea lor abuzivă, partidele au tot dreptul să aibă corturi în campaniile electorale, dar cetăţenii care au iniţiative civice, nu. Ceauşescu ar fi mândru de odraselele lui de la Primăria Capitalei. Dar nu ne vom da bătuţi şi vom obţine dreptul de a avea corturi pentru strângerea de semnături”, mai spune Asociaţia ”Bucureşti fără ei”. Pentru declanşarea referendumurilor de demitere sunt necesare semnăturile a 25% din bucureştenii cu drept de vot, adică peste 440.000.
Conform Legii administraţiei publice locale 215/2001, mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, organizat în condiţiile legii. ”Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexercitării atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca reprezentant al statului. Cererea va cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele şi prenumele, data şi locul naşterii, seria şi numărul buletinului sau ale cărţii de identitate şi semnătura olografă ale cetăţenilor care au solicitat organizarea referendumului. Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei, oraşului sau municipiului”, prevedea legea. Potrivit reglementărilor în vigoare, Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condiţiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puţin 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi pe listele electorale ale unităţii administrativ-teritoriale. Cheltuielile pentru organizarea referendumurilor se suportă din bugetul local. În 10 mai, numărul total al alegătorilor din Bucureşti era 1.773.708, potrivit AEP, ceea ce înseamnă că pentru organizarea referendumului de demitere a primarului Capitalei ar fi necesare cel puţin 443.427 semnături.