Împlinirea a zece ani de când municipiul Sibiu a fost Capitală Culturală Europeană împreună cu Luxembourg va fi celebrată în 17 iunie, la Sibiu, printr-o serie de manifestări la care vor participa șeful statului, Klaus Iohannis, dar și reprezentanți de rang înalt din Luxembourg.
„Aniversăm zece ani de Capitală Culturală Europeană pentru că Sibiul şi Luxemburgul au schimbat percepţia a ceea ce înseamnă acest program al Comisiei Europene. Dacă an de an sunt două oraşe din două ţări diferite şi, de obicei, în timpul aniversării e o cooperare, apoi se cam duce de râpă şi după ani dispare, ei bine, Sibiul şi Luxemburgul au arătat că de-a lungul timpului cooperarea a crescut. Anul acesta avem mai multe activităţi împreună decât am avut în 2007. Este foarte important că va fi preşedintele României acasă, la Sibiu, de unde a plecat. Vor fi multe acţiuni în data de 17, în mod cert va fi prezent la spectacolul «Șefele» al Teatrului din Esch. Bănuiesc că organizatorii vor oferi un program cu tot ceea ce se întâmplă. Vor fi şi nişte distincţii acordate, un dialog pentru viitorul relaţiilor, dar, aşa cum spuneam, nu noi suntem organizatorii”, a declarat Constantin Chiriac, directorul FITS.
Municipiul Sibiu a deținut, în 2007, titlul de Capitală Culturală Europeană alături de Luxembourg, fiind, până în prezent, singurul oraș din România care a organizat astfel de programe sub egida Comisiei Europene.
În perioada respectivă, Klaus Iohannis era primar al municipiului Sibiu care a atras peste un milion de turiști într-un singur an, majoritatea venind pentru evenimentele culturale, sportive și diplomatice care au avut loc.