11.3 C
Sibiu
miercuri, mai 14, 2025

Mediaşul are propriul incubator de afaceri şi centru de urbanism

Cele mai citite

Municipiul de pe Târnava Mare are începând de duminică propriul Centru de Urbanism. Inaugurarea acestuia a avut loc în prezenţa reprezentanţilor celor trei oraşe înfrăţite cu Mediaşul, (Dabrowa Gornicza-Polonia, Lacurile Frieslandeze-Olanda şi Şopron-Ungaria), care s-au aflat în perioada 8-12 mai la Mediaş.

banner
banner
banner

Edilul medieşean, Teodor Neamţu a explicat că proaspătul centru va găzdui toate proiectele de urbanism ale oraşului.

„Ne dorim să punem în valoare acest centru prin organizarea activităţilor pentru cetăţeni. Va fi un incubator pentur afaceri, unde se vor discuta toate proiectele importante de urbanism ale municipiului Mediaş. De asemenea, în perspectivă aici va fi amenajat şi sediul operatorului regional de turism”, a declarat Teodor Neamţu.

De asemenea, municipiul Mediaş a implementat în perioada 8-12 mai proiectul internaţional „Activităţi comune pentru cetăţeni europeni“, proiect în valoare de 9.000 de euro, finanţat în totalitate de către Uniunea Europeană.

Astfel, în perioada amintită, reprezentanţii municipalităţii medieşene au primit vizita a 60 de invitaţi din Dabrowa Gornicza-Polonia, Sopron-Ungaria şi Lacurile Frislandeze-Olanda, oraşe înfrăţite cu Mediaşul. În cadrul proiectului s-au desfăşurat ateliere de lucru şi dezbateri, în cadrul cărora s-au pus bazele unor colaborări comune între municipalităţile participante în domeniul turismului, al voluntariatului, al asistenţei sociale, al dezvoltării domeniului afacerilor. Totodată, au fost vizitate obiective turistice şi instituţii din municipiu.

 

 

 

Publicitate
Ultimele știri

Recital-eveniment: Katia și Marielle Labèque concertează pentru prima dată la Sibiu

Sâmbătă, 7 iunie, Sala Thalia va găzdui un eveniment muzical de excepție: renumitul duo pianistic format din Katia și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect