,,Felicitări, aţi cştigat o Dacie Logan! Trimiteţi codul #0799564345671* la 123 pentru a revendica premiul” Sună cunoscut? Nu şi de acum încolo. Autorităţile ar putea reglementa furtul prin intermediul reţelelor de telefonie mobilă, printr-o iniţiativă a unui parlamentar sibian. În acelaşi timp, un tânăr informatician din Sibiu acuză firmele de telefonie de rea-voinţă, motivând că ele încasează banii şi nu le pasă de păgubiţi. Un domeniu în care protecţia consumatorului funcţionează doar pe hârtie ridică tot mai multe semne de întrebare. După ce sute de naivi din toată ţara s-au trezit cu banii luaţi pentru că au răspuns unor SMS-uri sau apeluri telefonice, autorităţile ar putea, cel puţin de acum încolo, să ia măsuri. Cartelele de telefon preplătite (prepaid) ar putea fi cumpărate numai pe baza unui act de identitate, pentru a preveni astfel infracţionalitatea de pe telefoanele mobile, a anunţat deputatul sibian Mircea Cazan, membru în Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor. Măsura se aplică deja în alte ţări europene şi s-a dovedit eficientă împotriva celor care încearcă să profite de naivitatea unor posesori de mobil, pentru a-şi încărca propria cartelă sau chiar pentru fraude mai mari. ,,Am o iniţiativă legislativă în acest sens. Mă refer la infracţionalitatea pe telefon, încercări să te ameninţe, să te păcălească, fără să ştii cine a făcut-o. Am vorbit deja la Ministerul de Interne şi vreau să nu se mai poată cumpăra cartele prepaid fără buletin. ªă ştim a cui este numărul, la fel cum este în majoritatea ţărilor din UE” a declarat, acum câteva zile, parlamentarul liberal. De altfel, acesta a mărturisit că s-a gândit la această iniţiativă legislativă după ce a fost sunat de mai multe ori de persoane necunoscute care au încercat să facă ,,afaceri” avantajoase doar pentru ei, prin reîncărcări fictive ale cartelelor. Deocamdată, iniţiativa lui Cazan este în lucru şi nu a fost înregistrată oficial. ,,Ne vindem casele prin SMS?” Măsuri pentru a preveni fraudele prin telefon au fost propuse şi de către un alt sibian, care a scris Asociaţiei de Asistenţă pentru Consumatori înfiinţată de senatorul Iulian Urban. �ama prietenei mele a fost sunată de un domn foarte amabil care s-a prezentat ca fiind de la serviciul clienţi Orange, a invocat o problemă cum că dintr-o eroare de sistem i-a fost încărcată factura şi că scopul apelului este s-o ajute să remedieze problema. După toate instrucţiunile primite la telefon, a fost prejudiciată cu 200 euro” povesteşte Ionuţ Ciucă, student la calculatoare. Cum, cel puţin deocamdată, posesorii de cartele prepay nu sunt luaţi în evidenţa operatorilor de telefonie cu identitatea lor reală, tânărul este de părere că ar trebui limitată cel puţin valoarea plăţilor care se pot face prin telefon. ,,In Vest, există o modalitate / instrument de plată numit payless / microplăţi, care se foloseşte la anumite instrumente bancare, gen card, breloc sau telefon mobil, dar cum spune şi numele, MICRO PLăţI, adică valori de maxim 30-50 euro. De ce la Orange România se pot face achiziţii de cartele prepay în valoare de 100 euro (mai mult decât jumătate din salariul minim stabilit în România); ce mai urmează, să ne vindem casele prin SMS? Dacă convorbirile telefonice sunt înregistrate de către operator, înseamnă că se poate verifica dacă a fost o fraudă. Dacă se poate dovedi că a fost o fraudă, de ce nu se poate anula creditul încărcat pe respectivele cartele, şi eventual păgubitului să i se încaseze banii respectivi sub formă de avans la facturile viitoare?” întreabă Ciucă. George Popa
Actualizat:
Mai puţine ţepe prin telefon
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: Două cutremure s-au produs în România în noaptea de vineri spre sâmbătă
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona seismică...
Articolul următor