În calitate de președinte al Consiliului pentru Dezvoltare Centru, Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu a condus în perioada 11-13 martie o delegație a Regiunii Centru în landul Brandenburg din Germania, cu care Regiunea Centru are un parteneriat de peste 10 ani.
Delegația Regiunii Centru a inclus reprezentanți ai consiliilor județene și primăriilor din județele Alba, Brașov, Mureș și Sibiu, precum și reprezentanți ai ADR Centru. Vizita a inclus evenimentul de prezentare a parteneriatului dintre cele două regiuni găzduit de Ambasada României la Berlin și prezentarea programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, dar și alte puncte de interes axate pe politici economice și dezvoltare urbană și rurală.
Delegația Regiunii Centru a avut în prima zi o întâlnire cu membrii Bundestagului german, în special comisia care are atribuții legate de Bulgaria, România și Moldova, dar și cu responsabilii pentru coordonarea finanțărilor de la Uniunea Europeană.
Cu această ocazie, Daniela Cîmpean a subliniat avantajele apartenenței României la Uniunea Europeană așa cum se resimt ele în Regiunea Centru și a adus în discuție nevoia de a contracara euroscepticismul printr-o corectă informare a cetățenilor UE. Delegația a vizitat apoi în Berlin o serie de proiecte de reabilitare, mobilitate și dezvoltare urbană.
Legătura dintre oraș și zonele funcționale din jur a făcut subiectul central și în cadrul unei vizite la primăria Potsdam. Crearea unor condiții care să favorizeze transportul public în comun, cu bicicleta și cel pietonal este principala prioritate a planurilor de investiții până în 2025 la nivelul landului Brandenburg precum și la nivel municipal.
Informații utile în domeniul promovării zonelor rurale au fost prezentate cu ocazia vizitei la asociația „Pro Agro” care coordonează rețeaua companiilor și instituțiilor din industria agricolă și alimentară, inclusiv agroturism, asigurând formare și marketing pentru turismul rural și de natură. Au fost identificate lecții utile pentru programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană, în special cu privire la organizarea producătorilor care reprezintă regiunea.
Despre modul cum este structurată în Germania politica de promovare economică, inclusiv susținerea IMM-urilor, la nivel federal, de land și local s-a discutat într-o vizită la Ministerul pentru Economie a Landului Brandenburg și apoi la societatea WFBB care oferă pachete de servicii integrate de la achiziționarea terenului în vederea amplasării unei investiții, până la consultanță financiară și de recrutare personal.
Delegația a vizitat apoi Parcul Științific Golm, un centru de inovare antreprenorială care realizează cercetare de top la nivel internațional, dar și formarea generațiilor viitoare de cercetători în regiunea Brandenburg, asigurând colaborare între firme creative, universitate și institute de cercetare.
Vizita s-a încheiat cu întâlnirea de la Ministerul pentru Justiție, Afaceri Europene și Protecția Consumatorului, unde delegația s-a familiarizat cu structura și funcționarea sistemului dual de formare profesională din Germania. Reprezentanții Regiunii Centru au discutat cu reprezentanții ministerului
în domeniul cooperării internaționale despre dezvoltarea proiectelor comune în acest domeniu dintre școlile profesionale din Brandenburg și cele din Regiunea Centru.