„Opriţi violenţa domestică împotriva femeilor!”

Cele mai citite

Acesta este sloganul sub care se desfăşoară la nivel internaţional, dar şi la nivelul naţional, Campania celor 16 zile de Activism împotriva Violenţei asupra Femeii. Această acţiune prinde contur şi în judeţul Sibiu în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2008. În baza planului de acţiuni pe anul 2008 al reprezentanţilor grupului de lucru consultativ din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, la nivel judeţean se desfăşoară o serie de manifestări menite să sensibilizeze şi să informeze publicul asupra acestui fenomen. Pe toată perioada derulării Campaniei, asociaţiile şi fundaţiile sibiene cu atribuţii în domeniu desfăşoară o serie de acţiuni. Astfel va fi organizată o masă rotundă unde vor fi prezente personalităţile din judeţ şi furnizorii de servicii. Aici vor fi aduse în discuţie aspecte cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeii şi dezvoltarea „Centrelor de adăpost pentru victimele violenţei în familie”. În data de 27 noiembrie 2008, Fundaţia „Un copil, o speranţă” va desfăşura în cadrul Grupului ªcolar de Construcţii şi Arhitectură „Carol I” Sibiu, activităţi de informare pe tema „Hărţuirea sexuală asupra femeii”. Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen va organiza în 10 decembrie 2008 expoziţia „Martorele tăcute”, o expoziţie simbolică a cazurilor cu femei ucise în urma violenţei existente în familie sau cuplu, ocazie cu care, se va aprinde o lumânare dedicată victimelor violenţei domestice. Acţiunea are drept scop sensibilizarea şi informarea publicului larg asupra urmărilor acestui fenomen. (D.L.)

spot_img
Ultimele știri

Sibiul va fi gazda celui mai complex Campionat Național de Culturism și Fitness

Sala Transilvania din Sibiu va fi locația unui moment istoric pentru iubitorii de culturism și nu numai. În perioada...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect