Comisia Europeană (CE) propune o serie de măsuri ce vor avea ca scop stimularea economiei. Printre acestea se numără reducerea taxei pe valoare adăugată (TVA) şi a dobânzii de politică monetară a Băncii Centrale Europene, situată la 3,25 la sută. Proiectul executivului European cuprinde şi alte reduceri de taxe cum ar fi impozitarea salariilor mici, fapt ce ar putea stimula angajările, acordând astfel un ajutor celor mai vulnerabili din societate. Propunerile ce vizează reducerea impactului crizei financiare mondiale asupra economiei UE vor fi discutate cu ocazia summit-ului UE din 11-12 decembrie. Marea Britanie a hotărât, săptămâna trecută reducerea TVA-ului cu 2,5 puncte procentuale, la 15 la sută. Măsura face parte dintr-un program de stimulare a economiei în valoare de 12,5 miliarde de lire sterline. Reprezentanţii Comisiei Europeane susţin că măsurile fiscale ar trebui sprijinite de reforme structurale care să corespundă nevoilor individuale ale fiecărui stat membru, fapt ce ar putea impulsiona cererea şi creşterea economică pe perioade mai lungi. (A.M.)
Cele mai citite
Ultimele știri
George Simion anunță planul economic AUR: taxe mai mici pe muncă, reducerea cheltuielilor statului și exploatarea resurselor naturale
Liderul Alianța pentru Unirea Românilor, George Simion, detaliază principalele măsuri economice propuse: reducerea cheltuielilor publice, scăderea taxelor pe muncă...
Articolul precedent
Articolul următor




