Producătorii români vor ca în magazine să fie afişată ţara din care provine carnea de porc. În acest fel consumatorul va şti de unde provin produsele pe care intenţionează să le cumpere. Potrivit directorului executiv al Patronatului Român al Cărnii de Porc, Stanca Tudor, „producătorii români de carne de porc ar trebui să fie avantajaţi de scandalul dioxinei din carnea de porc importată din Irlanda, pentru că produsele autohtone sunt sigure. Sunt ţări, ca şi Grecia, unde se afişează ţara de provenienţă. De doi ani cerem şi noi acest lucru, dar am fost refuzaţi pe motiv că e discriminare”. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, susţin că la noi în ţară au intrat în ultimele trei luni peste 130 tone de carne de porc contaminată cu dioxină. Potrivit directorului general pentru siguranţa alimentelor, Liviu Rusu, „carnea de porc contaminată cu dioxină poate avea efecte asupra sănătăţii populaţiei doar dacă este consumată continuu, timp de câteva luni, iar în astfel de situaţii pot fi afectate pielea şi ficatul”. Potrivit notificărilor primite de la Comisia Europeană, nivelul dioxinei din carnea contaminată care provine din Irlanda este de la 20 până la 100 de ori mai mare decât limitele stabilite prin normele europene, respectiv de un picogram la un gram de grăsime de porc. (A.M.)
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
E lege! Înmatricularea autoturismelor se va realiza în totalitate online
Persoanele care vor să înmatriculeze o maşină vor putea interacţiona cu angajaţii Direcţiei Generale Permise de Conducere şi Înmatriculări...




