7.9 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Nu e coadă la contracte

Cele mai citite

Dintre cele unsprezece străzi pentru care municipalitatea sibiană a demarat în luna octombrie procedurile de achiziţie publică pentru atribuirea contractelor de reabilitare, doar patru au fost contractate. Astfel, pe străzile Rusciorului, Bielz, Xenopol şi Turda, cu prelungirea până în zona de Vest, pentru care contractul a fost semnat în această lună, precum şi pe strada Dragalina, al cărei contract s-a încheiat în noiembrie, se vor începe lucrările de modernizare. Suma totală necesară reabilitării acestor străzi se ridică la aproape cinci milioane de euro, cei mai mulţi fiind necesari pentru strada Rusciorului, care va scoate din buzunarele Sibiului puţin peste două milioane de euro. Conform contractelor încheiate, lucrările ar trebui să fie finalizate în perioade cuprinse între 5 şi 12 luni de la demararea acestora. Astfel, câte cinci luni sunt atribuite străzilor Turda şi Bielz, şase luni pentru strada Dragalina, opt luni pentru Xenopol şi un an pentru strada Rusciorului. Reprezentanţii Primăriei au dat asigurări că până la sfârşitul acestui an şi pentru celelalte străzi se vor încheia contracte de reabilitare. (B.A.)

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ – Scenariu surpriză: Georgescu, propus premier după o întâlnire discretă?

O întâlnire discretă între George Simion și Călin Georgescu, desfășurată vineri la Biblioteca Națională din București, ridică semne de...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect