Dezbaterea ,,Sibiu, de la capitală culturală europeană la şansa economică a unui judeţ fanion, a doua din seria The Money Channel Business Tour, a reunit în 3 aprilie la Primăria Sibiu autorităţi locale, centrale şi pe cei mai importanţi oameni de afaceri din regiune. ,,Criza nu a afectat până acum veniturile la bugetul Sibiului. Mai mult, acestea chiar au crescut uşor în primele trei luni ale anului în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2008. Din 2000 până în prezent, veniturile primăriei Sibiu au crescut de peste 20 de ori, a declarat, în cadrul dezbaterii, Klaus Johannis, primarul municipiului Sibiu. Potrivit acestuia Sibiul va aloca 40% din bugetul pe acest an pentru sprijinirea economiei judeţului: Noi am planificat investiţii foarte mari în acest an. La un buget de circa 400 de milioane de lei, ne-am planificat investiţii de 160 milioane de lei, peste 40% din bugetul local este alocat pentru investiţii. El consideră că reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii este vitală pentru Sibiu, un oraş unde turismul are un mare potenţial de dezvoltare. ,,Diversificarea e o reţetă a succesului, în condiţiile în care zonele monoindustriale au dat faliment, a conchis edilul şef al Sibiului. Municipalitatea sibiană a alocat sume semnificative pentru investiţiile în infrastructura generală, precum lucrări de gaze, canalizare şi reabilitarea străzilor. De asemenea, Primăria Sibiu doreşte să construiască în acest an un spaţiu expoziţional de artă modernă, plus două poduri şi un viaduct. Pe lista de proiecte se mai află şi centura oraşului, care urmează să fie terminată în 2011 cu sprijinul Guvernului. Investitorii din Sibiu sunt optimişti în privinţa crizei, care nu reprezintă, în opinia lor, decât o temperare a ritmului de creştere, nicidecum o scădere. Pe de altă parte, ei spun că îşi vor continua planurile de afaceri cu mai multă prudenţă. La eveniment au mai participat Ilie Sîrbu – Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Mircea Geoana – Preşedintele Senatului, Ion Bazac – Ministrul Sănătăţii, Martin Bottesch – Preşedintele Consiliul Judeţean, Eugen Iordănescu – Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, Radu Graţian Gheţea- Preşedinte CEC Bank, Emil Hurezeanu – Preşedinte Realitatea – Caţavencu, cei mai importanţi oameni de afaceri locali, reprezentanţi ai asociaţiilor patronale, reprezentanţi ai pieţei financiare şi ai agenţiilor guvernamentale, comentatori, jurnalişti şi autorităţi de reglemetare. Călin Blaga
Cele mai citite
Ultimele știri
Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu și-a făcut podcast. Liliana Opincariu, prima invitată
Astăzi s-au lansat podcasturile Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu. Iar pentru că azi e ziua...
Articolul precedent
Articolul următor