Vorba lu` Marcu

Puterea obişnuinţei sau rutina umilinţei? Puterea obişnuinţei… Timp de 45 ani de comunism, ne-a fost permis un singur acces la putere. Puterea de a ne obişnui cu cozile interminabile pentru alimentele de bază. Luxul de a-ţi achiziţiona o jumătate de pâine, un pachet de unt, un pui de aprozar sau cafea. Pe atunci bananele şi portocalele erau fructe de sezon, care se comercializau în regim de club. Clubul celor care aveau cunoştinţe printre vânzători sau ospătari. Îmi amintesc reu­ma­tismul de la 10 ani, care îmi în­junghia oasele, stând la coada raţiei de pâine. Pe atunci sistemul de valori era altul. Valoarea avea greutatea în alimente, care concurau cu luxul actual de a cumpăra o plasmă, o mobilă sau un autoturism. Librăriile erau pline de cărţi, dar nu aveam nevoie de ele, nu aveam nevoie de cultură. Cultura nu ţine de foame. ªi cu toate astea, nu a murit nimeni de foame. Am crescut într-un mediu ostil şi suntem mai rezistenţi şi obişnuiţi cu umilinţa. Rutina umilinţei… Azi, o zi obişnuită de miercuri, mâine, o zi obişnuită de joi. Sistemul de valori a revenit la normal. Avem nevoie de cultura care ne ajută să nu ne pierdem identitatea. Cu toţii ştim că suntem invadaţi de ofertele unor trusturi media în fiecare zi de miercuri şi joi. Avem colecţii de cărţi reeditate, comercializate împreună cu cotidiene. ,,Nu mai avem ziarul cu cartea de Jules Verne”, scria pe geamul unui magazin din zona centrală, care vinde săptămânal sute de cărţi. Extraodinar… dar umilinţa de a sta la coadă pentru a pune mâna pe o carte ne bântuie. La cozi aceiaşi oameni cu vârsta peste 30 ani. A devenit o rutină pentru cei care au mai trecut prin asta. Decât să plătim un abonament mai scump, mai bine stăm la coadă. Decât să plătim comisioane pentru plăţi online, sau viramente bancare, mai bine stăm la coadă şi plătim cash. La polul opus, suntem rugaţi să cump[răm un TV de ultimă generaţie sau o mobilă modernă, pe care le primim acasă, fără să stăm la coadă. M-ar bucura, să fie vorba de nevoia de cunoaştere, foamea de cultură, şi nu snobismul afişării unei biblioteci neatinse. Până săptămâna viitoare să auzim numai de bine. Sorin Marcu