14.2 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Iohannis declarat incompatibil de ANI

Cele mai citite

Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI) a anunţat luni, public, rezultatul investigaţiei fă­cute în cazul primarului Iohannis. Verdictul dat de ANI a fost că primarul Sibiului s-a aflat în timpul primul său mandat, în perioada 2003-2004 pentru un an şi o lună în incompatibilitate fiind primar şi administrator în cadrul S.C. Parcuri Industriale Sibiu – ªura Mică S.A. Klaus Iohannis a declarat că va contesta în instanţă decizia ANI. Până la pronunţarea instanţei, nu se poate lua nicio decizie legată de această problemă. În cazul în care decizia ANI va rămâne definitivă, primarul Sibiului nu va mai putea ocupa o funcţie publică, timp de trei ani, dar va putea ocupa o funcţie electivă, cum este cea de primar. Prefectul Constantin Trihenea a declarat marţi că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, exercită legal mandatul de primar al municipiului Sibiu, în perioada 2008-2012. „Dacă starea de incompatibilitate, pentru 2003-2004, rămâne definitivă, aceasta produce efecte în gestionarea carierei domnului Iohannis, în sensul că nu poate ocupa o funcţie sau demnitate publică dintre cele prevăzute de lege, cu excepţia celor elective, pe o perioadă de trei ani de la constatarea stării de incompatibilitate”, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului. Extras din comunicatul ANI (…) În urma verificărilor efectuate şi a analizării informaţiilor şi a documentelor primite de la Judecătoria Sibiu şi Oficiul Naţio­nal al Registrului Comerţului, au rezultat următoarele: – domnul Iohannis Klaus-Werner a exercitat mandatul de Primar al Municipului Sibiu în perioadele 2000 – 2004 şi 2004 – 2008; (…) – domnul Iohannis Klaus-Werner a fost numit, la data de 07.01.2002, în funcţia de membru al consiliului de administraţie al S.C. Parcuri Industriale Sibiu – ªura Mică S.A.; – domnul Iohannis Klaus-Werner s-a retras din funcţia de membru al consiliului de administraţie al S.C. Parcuri Industriale Sibiu – ªura Mică S.A. la data de 18.05.2004; – S.C. Parcuri In­dustriale Sibiu – ªura Mică S.A. a înregistrat, în urma desfăşurării activităţii pe parcursul anului fiscal 2003, venituri totale de 845.659.000 ROL; – S.C. Parcuri In­dustriale Sibiu – ªura Mică S.A. a înregistrat, în urma desfăşurării activităţii pe parcursul anului fiscal 2004, venituri totale de 1.752.654.000 ROL, precum şi un profit net de 491.142.000 ROL. (…) Astfel, în urma verificărilor, s-a constatat faptul că domnul Iohannis Klaus-Werner, în calitate de Primar al Municipiului Sibiu, s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 23.04.2003 (data intrării în vigoare a Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei) şi până la data de 18.05.2004 (data retragerii din funcţia de administrator la S.C. Parcuri Industriale Sibiu – ªura Mică S.A). (…) De asemenea, potrivit preve­derilor art. 47, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ,,fapta per­soanei cu privire la care s-a con­statat starea de incompatibilitate consti­tu­ie temei pentru eliberarea din func­ţie sau, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează po­trivit reglementărilor aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”. Călin Blaga

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Naționale!

CSU Sibiu a revenit acolo unde îi este locul! După o luptă infernală susținută în ultimele luni, ”vulturii” au...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect