12.9 C
Sibiu
vineri, ianuarie 10, 2025

„ªcoala Părinţilor” şi-a atins scopul la Vurpăr

Cele mai citite

În luna august 2009, a avut loc o sesiune de instruire a 15 formatori asistenţi sociali, psihologi, jurişti din cadrul DGASPC Sibiu, în cadrul programului de tip „ªcoala Părinţilor”. Acesta urmăreşte spri­jinirea şi asigurarea de educaţie parentală permanentă cu scopul de a ajusta, ori de a schimba com­portamentele acestora. În urma discuţiilor avute la masa rotundă din august, organizată de IPJ Sibiu, conducerea DGASPC Sibiu a identificat şi a propus în comuna Vurpăr ca soluţie de prevenire a fenomenului de abandon şcolar implementarea unui program numit „ªcoala Părinţilor”. Acesta s-a desfăşurat, prin Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii, din cadrul Direcţiei, pe o perioadă de 3 luni. Trebuie specificat faptul că nivelul intelectual şi material al părinţilor copiilor aflaţi în abandon este mult sub cel mediu. La sfârşitul programului „ªcoala Părinţilor” situaţia celor 48 de copiii se prezintă astfel: 5 dintre copiii s-au reînscris şi frecventează cu regularitate şcoala, 13 au reluat cursurile şi frecventează şcoala cu unele absenţe, 2 dintre ei s-au transferat la alte şcoli, 3 sunt plecaţi din localitate cu familiile lor, 8 fete sunt căsătorite în prezent, iar două dintre ele sunt însărcinate. 14 fie au depăşit vârsta limită pentru a putea fi reînscrişi la şcoala generală, fie lucrează, iar 3 au declarat în scris că nu mai doresc să frecventeze şcoala. (G.M.)

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: 4 persoane și 3 mașini implicate într-un accident pe Calea Dumbrăvii. Un autoturism a ajuns într-un panou electric

Un șofer a fost rănit, vineri după amiaza, într-un accident rutier produs pe Calea Dumbrăvii în municipiul Sibiu.Din primele...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect