Aflat, deocamdată, în stand-by, proiectul Roşia Montană continuă să stârnească îngrijorarea românilor. Nu mai puţin de şapte petiţii pentru stoparea proiectului au adunat, pe internet, aproximativ 3.500 de semnături. Printre cei care au luat atitudine se numără şi zeci de sibieni, care le cer autorităţilor să nu autorizeze mineritul cu cianuri în mica localitate din Apuseni. „Distrugerile nu justifică cştigul. Nici nu vreau să mă gândesc la peisajul selenar ce va fi lăsat în urmă – cancerul Munţilor Apuseni pe care nimeni şi nimic nu-l va mai putea vindeca”, scrie sibianul Ciprian Vasu, în vârstă de doar 16 ani, pe site-ul www. petitieonline.ro. O lecţie vine şi de la cel mai vârstnic sibian care semnează petiţia „Roşia Montană ameninţată de noul Guvern Emil Boc”. Dan Tatoiu are 67 de ani şi afirmă răspicat că „bogăţia pământului românesc nu este a primarului din Roşia Montană nici a guvernanţilor”. „Nu vindeţi aurul copiilor noştri”, îndeamnă el. Iniţiată pe 20 decembrie 2009, de către ecologistul Remus Cernea, petiţia are deja peste 2.100 de semnături, din care aproape 70 provin din Sibiu. Media de vârstă a celor care susţin această iniţiativă abia dacă depăşeşte 25 de ani, însă opiniile lor sunt ferme. Laszlo Borbely, ministrul Mediului şi Pădurilor, s-a întâlnit, zilele trecute, cu reprezentanţii unor ONG-uri şi a anunţat că va face şi o vizită la Roşia Montană. „În momentul acesta, datorită faptului că există o decizie a instanţei privind declararea certificatului de urbanism ca fiind nul, nu mergem mai departe”, a declarat el. (A.B.)
Actualizat:
Sibienii apără Roşia Montană
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
Apa potabilă va fi întreruptă în Cisnădie
Apă Canal Sibiu SA anunță că marți, 03.02.2026, în intervalul orar 09.00 – 16.00, în localitatea Cisnădie vor fi...
Articolul precedent
Articolul următor




