-2.6 C
Sibiu
sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Am plantat 4 hectare de pădure

Cele mai citite

Interviu cu primarul comunei Marpod, Sebastian Dotcoş Reporter: Cum se prezintă primăria comunei Marpod? Sebastian Dotcoş: În prezent putem spune că stăm destul de bine, deşi anii trecuţi stăteam şi mai bine. În anul 2008 eram cunoscuţi ca o comună fără şomeri, în plină dezvoltare, iar anul acesta lucrurile nu mai stau la fel de bine, datorită crizei. Numărul şomerilor a crescut la Marpod, datorită reducerilor de personal din Sibiu. Rep.: Ce perspective au şomerii din Marpod? S.D.: Am reuşit să reducem din numărul lor, angajând 12 persoane la primărie, în baza legii 76/2002, unde am angajat 6 persoane, şi al legii 116/2002 unde au fost angajate alte 6. Deşi nu avem în prezent investitori interesaţi în mod direct de comuna noastră, sperăm ca aceştia să apară odată cu finalizarea proiectelor la care lucrăm în prezent. Rep.: Care sunt aceste proiecte? S.D.: Proiectul apă-canal pe care îl considerăm de o importanţă majoră. În acest proiect avem o cotă de finanţare de 18 miliarde lei vechi şi îl demarăm împreună cu primăria Nocrich prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Marpod �Nocrich. Sperăm să începem lucrările până la jumătatea lunii iunie. Vom implica în acest proiect major şi locuitorii comunei, oferind astfel locuri de muncă. Un alt proiect este cel cu finanţare din fondul pentru mediu, pe care l-am depus şi pentru care încă aşteptăm răspuns. Acesta sperăm să aducă o imagine mai bună comunei. Ar mai fi cel pentru un teren de sport, dar în prezent considerăm că nu ne putem implica în prea multe pentru a nu risca să nu finalizăm cele prezente. Rep.: Despre bugetul comunei ce ne puteţi spune? S.D.: Bugetul din acest an este aproape identic cu cel de anul trecut, oamenii din comună sunt buni platnici de taxe şi impozite. Sunt responsabili. Numărul persoanelor ce beneficiază de ajutor social a crescut, dar deocamdată ne descurcăm, sperăm ca lucrurile să meargă spre mai bine. Rep.: Ce v-aţi propus în perioada imediat următoare? S.D.: După realizarea proiectului apă-canal, avem ca prioritate drumurile, iar apoi ne vom îndrepta atenţia spre tot ce aduce o nouă imagine pentru comună. Dorim ca oamenii să vadă tradiţiile, obiceiurile populare şi frumuseţea locurilor de pe Valea Hârtibaciului, iar prin aceste investiţii sperăm să atragem cât mai mulţi turişti şi nu numai. Rep.: Care consideraţi a fi cea mai mare realizare din mandatul dumneavoastră de primar? S.D.: În decursul acestui an, s-au plantat 4,6 hectare de pădure, teren aparţinând comunei Marpod, retrocedat în urma Legii 247/2005 de la Ocolul Silvic Sibiu. S-a plantat stejar, stejar roşu, frasin şi salcâm. Vom avea în timp un aer mai pur, un sol mai bogat şi multe alte beneficii de pe urma acestor 4,6 hectare de pădure. Consider realizări importante şi finalizarea împroprietăririlor conform legii, dar şi introducerea în comună a majorităţii utilităţilor. Dani Supţirel

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Două cutremure s-au produs în România în noaptea de vineri spre sâmbătă

Două cutremure cu magnitudini de peste 3 au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona seismică...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect