-6.8 C
Sibiu
duminică, ianuarie 12, 2025

Din 17 decembrie primim pasapoarte electronice

Cele mai citite

Pretul unui pasaport electronic va fi de 266 lei, din care 234 lei vor fi achitati la CEC, iar 32 lei, la unitatile de trezorerie. Termenul sau de valabilitate va fi de 5 ani, iar pentru copiii în vârsta de pâna la 6 ani, valabilitatea va fi de 3 ani. Pasaportul simplu electronic va fi eliberat în 30 de zile lucratoare. în conformitate cu prevederile Legii 248/20 iulie 2005 (actualizata), începând din data de 17.12.2009, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple – Sibiu (SPCEEPS) va solutiona numai cererile pentru eliberarea pasapoartelor simple electronice si  – în situatiile mentionate mai jos – a pasapoartelor simple temporare.

Pentru pasaportul simplu temporar taxele vor fi de 96,2 lei, din care 64,2 lei vor fi achitati la CEC, iar 32 lei, la unitatile de trezorerie, unde se va achita un tarif suplimentar de 100 lei. Pasaportul va avea valabilitatea de 1 an si se va obtine în maximum 3 zile.

Programul SPCEEPS de lucru cu publicul va fi modificat pentru asigurarea timpului necesar trecerii la noul sistem. Astfel, cererile pentru eliberarea în regim normal a pasapoartelor simple vor fi depuse pâna vineri, 11.12.2009, ora 16.30, iar cele în regim de urgenta, pâna luni, 14.12.2009, ora 14.00.

între 15 – 16.12.2009, nu se lucreaza cu publicul. în aceasta perioada, se va realiza dotarea tehnica a SPCEEPS în vederea trecerii la pasaportul simplu electronic, astfel încât, începând din 17.12.2009, serviciul public va primi numai cererile de eliberare a pasaportului simplu electronic si a pasaportului simplu temporar.

 

 

INFORMATII UTILE

 

Situatii în care va fi eliberat pasaportul simplu temporar

 

1. Titularul declara în scris ca urmeaza sa calatoreasca în state între care exista stare de beligeranta ori conflict diplomatic si are aplicata în pasaportul simplu sau în pasaportul simplu electronic o stampila ori o viza eliberata cu statul cu care tara în care calatoreste se afla în conflict;

2. Titularul nu dispune de timpul necesar pentru eliberarea unui pasaport simplu electronic;

3. Titularul detine pasaport simplu sau pasaport simplu electronic care contine vize valabile, dar ca urmare a epuizarii filelor destinate aplicarii acestora calatoria în acel stat sau în alte state decât cele care au emis vizele nu mai este posibila;

4. Titularul a depus pasaportul simplu sau pasaportul simplu electronic pentru obtinerea unor vize si trebuie sa calatoreasca de urgenta în strainatate;

5. în cazul minorului care urmeaza sa se deplaseze în strainatate pentru studii ori pentru a participa la concursuri oficiale sau pentru a urma un tratament medical de care viata ori sanatatea îi este pusa în pericol si nu exista timpul necesar pentru obtinerea acordului celuilalt parinte prevazut la art. 17 (al Legii 248/2005). în acest situatii, autoritatile care elibereaza pasaportul simplu temporar au obligatia de a informa celalalt parinte, concomitent sau de îndata ce este posibil;

6. Cetatenii români aflati în strainatate care nu mai poseda documente de calatorie valabile si care declara ca este necesar sa îsi continue calatoria în strainatate sau sa îsi reglementeze sederea pe teritoriul unui stat.

 

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Mașină răsturnată pe DN 14. Echipaje de prim ajutor intervin de urgență

Mai multe persoane au fost implicate, sâmbătă seara, într-un accident rutier produs între Ruși și Slimnic, pe DN 14.În...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect