17.6 C
Sibiu
marți, aprilie 30, 2024

Vârsta – handicap la angajare? (II)

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Primul pas pe care ar trebui să-l facă o persoană cu vârsta de peste 45 ani care a rămas fără job este spre Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă pentru înscrierea în evidenţele acesteia, după care va trebui să studieze domeniul sau domeniile în care a dobândit experienţă şi are cunoştinţe. Pentru cei care sunt foarte buni în domeniul lor de activitate, nu trebuie să existe motive de îngrijorare, iar pentru posturile de top management vârsta reprezintă un avantaj şi nu un impediment. Situaţia este mai dificilă pentru persoanele care şi-au pierdut locul de muncă datorită disponibilizării, iar meseria lor nu se mai regăseşte pe lista celor solicitate de angajatori, fiind aproape impracticabilă pe piaţa muncii din România. În acest caz, pentru a dobândi competenţe într-un alt domeniu de activitate se impune urgent recalificarea profesională. Soluţia este simplă, la îndemâna oricui, nu există restricţii de vârstă sau de studii. Important este să alegeţi formarea profesională în domeniul care vi s-ar potrivi cel mai bine din punct de vedere aptitudinal pentru ca angajarea să fie sigură şi rapidă. Dacă ţinem cont de faptul că persoanele cu vârste de minim 45 ani mai au conform noilor reglementări cel puţin 15 ani de muncă în faţă, nu este deloc târziu pentru o nouă specializare. Cei care au activat în mai multe domenii sunt percepuţi ca oameni care nu au probleme de adaptare, interesaţi de a învăţa lucruri noi. Următorul pas constă în redactarea documentelor de candidatură pentru căutarea activă a unui loc de muncă. Scrisoarea de intenţie şi Curriculum Vitae vor fi întocmite în formatul de actualitate, evitând formulările învechite. Aceste documente se redactează într-o manieră deschisă şi optimistă. Este inutil să invocaţi nedreptăţile care vi s-au făcut la ultimul loc de muncă deoarece recrutorul nu va fi nici pe departe sensibilizat de aceste aspecte, ba chiar îl veţi obliga să-şi formeze o imagine a unei persoane total demotivate. Extrem de important este să puneţi accentul pe experienţa acumulată, să nu fiţi modeşti cu realizările profesionale, insistând asupra calităţilor pe care un senior le are în plus faţă de un tânăr: răbdare, disciplină, statornicie, ca de exemplu: ,,Cei 14 ani de experienţă în domeniul Resurselor Umane mă vor ajuta să execut sarcinile corect şi în timp util”. În cadrul interviului, cea mai importantă este din nou atitudinea. Dacă veţi începe să vă plângeţi, afişând frustrarea produsă de pierderea locului de muncă, nu veţi transmite angajatorului decât impresii negative, iar la sfârşitul întrevederii, sintagma arhicunoscută ,,Vă vom contacta noi…”. La interviul cu angajatorul trebuie să abordaţi o prezentare sigură, promptă, demonstrând că experienţa căpătată prin anii de muncă v-a transformat într-un adevărat profesionist. De aceea, evitaţi formulările: ,,Am fost concediat din păcate”. ,,Vă rog să luaţi în calcul faptul că sunt şomer de 6 luni!”etc. Chiar şi legea şomajului vine în sprijinul celor ce-şi caută un loc de muncă şi au vârste de peste 45 ani, acordând angajatorilor pentru fiecare persoană încadrată câte 500 lei/lună şi scutiri de la plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor de şomaj timp de un an, iar pentru angajaţi, AJOFM plăteşte în continuare 30% din indemnizaţia de şomaj, până la data expirării acesteia, cu condiţia menţinerii raporturilor de muncă cel puţin doi ani. Aşadar, şi pentru persoanele aflate la a doua tinereţe există o serie de avantaje pe care îşi pot construi strategia de obţinere a job-ului mult dorit. Vă recomand să le folosiţi cu succes. Gabriela Pleşca, Senior Recruiter HR, Formator specialist resurse umane & comunicare Centrul de formare profesională STAFF 2000 Aşteptăm cu deosebit interes întrebările dvs. pe adresa dialog-recrutare@staff2000.ro

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Restricții de circulație în Sibiu, între 3 și 5 mai

În perioada Sărbătorilor Pascale, la bisericile ortodoxe din oraș vor avea loc mai multe procesiuni religioase.Pentru buna desfășurare a...

Locuri de muncă

spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect