15.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Universitatea „ALMA MATER” pentru toţi!

Cele mai citite

În contextul integrării României în Uniunea Europeană, trebuie acceptată necesitatea învăţării pe întreg parcursul vieţii, în paralel cu faptul că pe întreaga perioadă a activităţii în producţie, cercetare, servicii etc., aproape fiecare angajat este obligat de către piaţa forţei de muncă să practice două sau chiar trei meserii de care are nevoie societatea în care trăieşte, de la o perioadă la alta. Universitatea „Alma Mater” din Sibiu, care s-a declarat partener social al sibienilor în perioada de criză, pe lângă facilităţile precizate până în prezent în oferta de studiu, vine de această dată cu o nouă facilitate, prin care persoanelor care până la începerea anului universitar 2010/2011 (1 octombrie 2010) împlinesc vârsta de 40 de ani şi doresc să-şi desăvârşească studiile aici, să li se reducă taxa de studiu cu 40% faţă de cea stabilită de 175 lei/lună pentru forma de învăţământ zi. Astfel, taxa de studii, în cazul acestor persoane va fi de 105 lei/lună. În condiţiile în care persoanele în cauză sunt angajate în producţie, beneficiază de scutire parţială de frecvenţă, şi pentru a se putea pregăti corespunzător pentru examene, pe lângă materialele scrise, li se pun la dispoziţie, în mod gratuit, cursurile universitare pe suport magnetic (CD) şi pe internet prin aşa numita „universitate virtuală”. Prin reducerea cu 40% a taxei de studiu şi efectuarea plăţii în 12 rate lunare, Universitatea „Alma Mater” din Sibiu participă la implementarea strategiei europene a învăţării pe tot parcursul vieţii, subiect al responsabilităţii publice şi obiectiv al unui parteneriat activ cu societatea deceniului 2011-2021.

spot_img
Ultimele știri

Performanță extraordinară, ACS Champions va juca marea finală pe țară

Prestație de vis pentru ACS Champions Sibiu! Echipa sub 15 ani a clubului din orașul nostru va lupta pentru...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect