Trei cetățeni afgani au fost depistați de către polițiști. Aceștia au intrat ilegal pe teritoriul țării noastre, nu aveau documente de identitate asupra lor și au depus cereri de azil în România.
„Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări Sibiu in colaborare cu Politia T.F Sibiu au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă. În cadrul acestei acţiuni a fost depistat cu şedere ilegală trei cetateni afgani, care au intrat ilegal pe teritoriul tarii noastre. Străinii nu aveau documente de identitate sau călătorie asupra lor însă polițiștii Biroului pentru Imigrări au stabili identitatea acestora.” se arată într-un comunicat de presă al Biroului pentru Imigrări Sibiu
Cei trei cetățeni afgani au depus cereri de azil în țara noastră și au fost duși sub escortă la Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din Maramureș.