Oraşul Copsa Mică și-a propus realizarea obiectivului de investiții Regenerare Spații Urbane iar în acest sens a accesat Programul Operațional Asistență Tehnică 2014–2020 în vederea finanțării cheltuielilor legate de realizarea documentației tehnico-economice.
Proiectul vizează refacerea unei clădiri publice existente degradate, respectiv fosta biserică ortodoxă de lângă Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” din oraș în vederea renovării şi crearea şi dotarea unui nou spaţiu cultural multifuncţional precum și regenerarea spatiilor publice (toate zonele dintre blocuri, spaţii verzi, parcuri sau alei). Terenurile vizate însumează aproximativ 19 hectare. Valoarea lucrărilor este estimată la aproximativ 4 milioane de euro.
Printre lucrările propuse se numără:
- plantarea de arbori, arbuști şi vegetaţie joasă
- achiziţia de coşuri de gunoi pentru reciclarea deşeurilor
- regenerarea vegetaţiei existente
- realizarea de perdele de vegetaţie pentru reducerea poluării
- spaţii urbane bine îngrijite
- mobilier urban modern
- spaţii verzi amenajate peisager
- platforme de gunoi mascate de gard viu
- circulaţii pietonale reabilitate
- accese către locuinţe reabilitate
- reconversia funcţională a Casei Ciortea în Centru Multifuncţional Cultural
- realizarea unui spaţiu multifuncţional exterior pentru evenimente la nivelul oraşului (evenimente, comerţ, servicii)
- realizarea unei piaţete în faţa primăriei cu rol de reprezentare
- suprafaţă plantată crescută
- număr mai mare de arbori şi arbuşti
- zone urbane illuminate uniform
- zonă ecologizată şi curăţată de deşeuri
- Urmărește Sibiu 100% în Google News