7.4 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

Elevii din România au un nou președinte

Cele mai citite

www.bihon.roConsiliului Național al Elevilor are un nou președinte. Marți seara, au avut loc la Craiova alegerile pentru președenția Consiliului Național al Elevilor, fiind ales în această funcție, în cadrul adunării generale, Horia Oniță, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” din Oradea.

Acesta a câștigat cu 23 de voturi din 45 posibile, fiind singurul candidat înscris pentru fotoliul de președinte CNE.

Consiliul Național el Elevilor este un organ consultativ al Ministerului Educației Naționale care se ocupă cu reprezentarea elevilor, identificarea lipsurilor și problemelor acestora din sistemul educațional. Consiliul Elevilor se împarte din punct de vedere administrativ în: Consiliul Școlar al Elevilor(al cărui partener este consilierul școlar din unitatea resort), Consiliul Județean al Elevilor(al cărui partener este Inspectoratul Școlar Județean), Consiliul Regional al Elevilor și Consiliul Național al Elevilor.

Publicitate

Consiliul Elevilor există în fiecare liceu din România, și este format din șefii claselor la care se adaugă un președinte, un vice-președinte și un secretar aleși prin vot de către elevii liceului. În mod practic, Consiliul Școlar al Elevilor ar trebui să participe la Consiliile de Administrație ale școlii, unde, prin președinte, să se facă auzite vocile beneficiarilor direcți ai sistemului educațional.

Horia Oniță a afirmat că în calitate de președinte al Consiliului Național al Elevilor, în cadrul unui an de mandat, va lupta pentru funcționarea optimă a Consiliilor Județene ale Elevilor, pentru informarea elevilor asupra drepturilor lor, precum și pentru întocmirea unui statul al elevului în conformitate cu Legea Educației Naționale.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Artista Paula Hriscu a cerut postului Realitatea TV să nu-i mai difuzeze piesa „Românie, mândru plai”. „Au ajuns la a mă face rusoaică sau...

Paula Hriscu, interpreta piesei „Românie, mândru plai”, folosită la manifestațiile pentru Călin Georgescu, a cerut Realitatea TV să nu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect