Accident într-o benzinărie. Unul dintre șoferi nu are permis de conducere

spot_img
Cele mai citite

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au reținut pentru 24 de ore un bărbat pentru conducere fără permis.

Într-una din serile trecute, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier, soldat cu pagube materiale într-o stație de alimentare cu combustibil din Miercurea Sibiului.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat conducătorul auto al autoturismului avariat, respectiv un tânăr de 18 ani din județul Arad și pasagera acestuia, însă celălat șofer nu a mai fost prezent.

„În urma verificărilor efectuate de către polițiști a fost identificat și celălalt conducător auto, respectiv un bărbat în vârstă de 38 de ani din Dobârca, fiind invitat la sediul poliției, ocazie cu care s-a stabilit faptul că acesta se afla la volanul unei autoutilitare în stația de alimentare cu combustibil, iar la punerea în mișcare de pe loc, nu s-ar fi asigurat și a intrat în coliziune cu alt autoturism.

Totodată, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis„, a precizat purtătorul de cuvânt al poliției sibiene, Alecsandra Rugaci.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

Scandal în Bazna: un adolescent de 17 ani a atacat un bărbat și i-a distrus mașina

Conflict mai vechi, atac și mașină distrusă în localitatea Bazna. Un adolescent de 17 ani a fost reținut.Un adolescent...

Știri pe același subiect