Momente de panică în orășelul german Sinzig, din landul vestic Renania-Palatinat, după ce o luare de ostatici a fost semnalată într-o bancă din centrul localității.
Poliția a intervenit rapid, a izolat întreaga zonă și a solicitat sprijinul forțelor speciale.
Alarma a fost dată în jurul orei 10:00, ora României. Potrivit informațiilor transmise de autorități, există suspiciunea că mai mulți indivizi se află în interiorul băncii împreună cu mai mulți ostatici.
Printre persoanele captive s-ar afla și șoferul unui vehicul de transport valori.
Conform primelor date, acesta coborâse din mașină și se îndrepta către clădire în momentul în care a fost amenințat de unul dintre suspecți și obligat să intre în bancă.
Polițiștii au instituit imediat un perimetru de securitate în centrul orașului, iar accesul în zonă a fost restricționat.
La fața locului au fost mobilizate trupe speciale, în timp ce operațiunea este în desfășurare.
Până în acest moment, autoritățile au anunțat că nu există victime, însă situația rămâne extrem de tensionată.
Ancheta este în plină desfășurare, iar forțele de ordine încearcă să gestioneze criza și să îi elibereze în siguranță pe cei aflați în interiorul băncii.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




