Primăria a lansat consultarea publică pentru Strategia de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu, 2026-2036

Cele mai citite

Primăria Sibiu a publicat draft-ul Strategiei de Dezvoltare a Destinației Turistice Sibiu pentru perioada 2026-2036 și o supune consultării publice. Pentru elaborarea acestui document important, a fost contractată o asociere de firme specializate, cu experiență în acest domeniu – Brandberry & Horwath HTL ROMANIA & GMP Community & The Engine Marketing.

Refresh în dezvoltarea turismului

„Pentru Sibiu, turismul este un motor de dezvoltare a economiei locale și a vizibilității orașului, potrivindu-se perfect caracterului său istoric. Sibiul este o destinație turistică atractivă și are toate atuurile pentru a se dezvolta în continuare. Prin urmare, avem nevoie de o strategie care să ne arate cum să o dezvoltăm coerent, sustenabil și adaptat la viitor, însă respectând specificul său – e necesar un refresh în acest domeniu și avem nevoie să ne oprim, să privim în ansamblu ce avem și ce ne dorim și să planificăm strategic direcția în care vom duce Sibiul turistic. Până în prezent, elaboratorul s-a consultat cu specialiști, cu instituții și autorități și cu reprezentanți ai HoReCa locală. În următoarea etapă solicităm opinia publicului larg. Vă invit să citiți textul Strategiei și să ne transmiteți opinii și sugestii constructive, care să contribuie la definitivarea acestui plan și să îl adapteze și la dorințele sibienilor”, a declarat Astrid Fodor, Primarul Municipiului Sibiu.

Direcțiile Strategiei

Pe acest link https://cercetari.ro/sibiu2036/ veți găsi:

Publicitate

– Textul Strategiei, care oferă în primele 10 pagini un sumar executiv ce prezintă în mare conținutul documentului în lucru. Specialiștii, împreună cu echipa din Primărie, au conceput 5 programe fanion pentru următorul deceniu, iar Strategia conține și un plan de acțiune și un calendar de implementare pentru acestea.

– Chestionarul electronic care poate fi completat în aproximativ 10 minute.

Aceste materiale sunt disponibile și pe sibiu.ro, pe homepage. Răspunsurile sibienilor sunt așteptate în perioada 24 iunie – 4 iulie.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Accident între două autoturisme în Sibiu. Un șofer a fost transportat de urgență la spital

Accident rutier în municipiul Sibiu, pe strada Ștefan cel Mare, unn bărbat de 60 de ani fiind transportat la...

Știri pe același subiect