Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) anunţă toate persoanele interesate că în perioada 8 – 12 februarie va relua programul de distribuire a produselor alimentare care provin din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane defavorizate din România.
Această etapă de distribuire se adresează pensionarilor sistemului public de pensii ale căror drepturi se situează sub 400 lei pe lună, şomerilor care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, persoanelor cu handicap grav şi accentuat neinstituţionalizate, familiilor şi persoanelor singure cu dreptul la un venit minim garantat care:
– se regăsesc în categoriile menţionate mai sus şi care au fost cuprinse în listele aprobate, dar nu s-au prezentat conform planificărilor stabilite în perioada octombrie – decembrie 2009;
– nu au fost cuprinse în listele iniţale, dar care îndeplinesc condiţiile prevăzute de HG 600/2009 şi au depus cereri la sediul Serviciului Public de Asistenţă Socială;
– nu au fost cuprinse în listele iniţiale sau suplimentare, nu au depus cereri la sediul SPAS, dar îndeplinesc condiţiile prevăzute de hotărârea de guvern menţionată.
Distribuirea produselor alimentare se va face tot la magazinul Bricomat de pe strada Alba Iulia nr. 112, de luni până vineri între orele 9 – 16.
Documentele necesare pentru ridicarea produselor sunt :
– BI/CI al beneficiarului
– BI/CI al persoanei care ridică produsele, dacă este alta decât beneficiarul
Pentru persoanele care nu se regăsesc pe listele iniţiale şi nu au depus cereri trebuie să aibă asupra lor:
– BI/CI al beneficiarului
– Actul doveditor al calităţii beneficiarului (carnet şomaj, cupon de pensie, certificat de încadrare în gradul de handicap) în original şi copie.
Conform prevederilor legale, fiecare beneficiar are dreptul la o cantitate de 15 kilograme de făină şi 4 kilograme de zahăr. în toate campaniile de distribuire a acestor produse desfăşurate în perioada octombrie – decembrie 2009 s-au prezentat să ridice cantitatea de zahăr un număr de 7628 de beneficiari şi 8068 de beneficiari au ridicat cantitatea aferentă de făină.
Cumulate, cele două liste suplimentare şi lista iniţială însumează 13169 de beneficiari, ceea ce înseamnă că mai sunt aşteptate peste 5000 de persoane să ridice cantitatea de făină la care au dreptul şi aproape 6000 în cazul zahărului.