12.2 C
Sibiu
sâmbătă, noiembrie 8, 2025

Slujba de Înviere în Muzeul Satului

Cele mai citite

Programul religios din perioada sărbătorilor pascale va debuta la Biserica din Bezded, în Muzeul Civilizaţiei Populare Traditionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului) joi, 1 aprilie, la ora 17,00, cu slujba de Denie şi va continua cu Prohodul Domnului vineri, tot de la ora 17,00 şi cu slujba de înviere sâmbătă, începând cu orele 24,00. în noaptea de înviere autobuzele Tursib în direcţia Muzeului în aer liber vor circula din oră în oră. Accesul la Biserica din Bezded va fi posibil pe poarta principală şi pe cea din zona bisericii (pe Aleea Elevilor). Sfintele Paşti vor fi oferite, prin sponsorizarea Cârciumii din Bătrâni, în căniţe de lut achiziţionate de la Obârşa (Hunedoara) cu susţinerea financiară a enoriaşilor bisericii.

Programul religios nu se va opri aici, continuând duminică, la ora 12,00, cu cea de-a doua slujbă de înviere. Alte slujbe vor avea loc în dimineţile zilelor de luni, 5 aprilie, marţi, 6 aprilie, precum şi vineri, 9 aprilie, când va fi sărbătorit Izvorul Tămăduirii.

 

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

FOTO/VIDEO: Tâlhărie surprinsă în direct. O medieșeancă este trântită la pământ, iar agresorul îi fură geanta

O femeie a fost tâlhărită, vineri seara, pe strada Gheorghe Pop de Băsești din Mediaș, agresorul furându-i victimei geanta.Din...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect