FOTO: 83 de copii din Tîrnava au primit ajutoare de la o asociație din Germania

spot_img
Cele mai citite

ajutoare germania in localitatea tirnavaMotiv de mare bucurie pentru 83 de copii cu o situaţie materială precară, de la gradinița din Tîrnava. Aceștia au primit la finele săptămânii trecute ajutoare (rechizite şi dulciuri), din partea Asociației “Pflegeaktiv Betreuung E.V” din Germania, care au constat în rechizite școlare în valoare de 500 de euro. Mici elevii au fost plăcut impresionați de ceea ce au primit, în condițiile în care părinții lor nu își permit din punct de vedere financiar să le cumpere rechizitele primite.

Asociația reprezentată de Heide Henz, strânge diverse sume de bani de la oamneni obișnuiți din orașul în care dânsa locuiește, Schlusselfeld, care mai apoi sunt folosite în scopuri caritabile, cum a fost și acest caz. Este cea de-a treia oară când reprezentanții asociației vin cu ajutoare în localitatea sibiană. Timp de 24 de ani au sprijinit Mediașul cu ajutoare umanitare, însă din 2014 au schimbat locația, fiind luată sub “aripă” localitatea Tîrnava.

Prin sprijinul primarului Pleiner Norbert şi implicarea consilierului personal al acestuia, Mihai Feisan, reprezentanţii Asociaţiei vor veni din Germnaia cu ajutoare şi în 2016.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Zburătorii s-au întors din Olanda mai puternici ca niciodată. 8 zile de cantonament la cel mai înalt nivel, înainte de Campionatul Național

Echipa de baschet în scaun rulant a Sibiului s-a pregătit la Eindhoven, la Centrul Olimpic Papendal, sub comanda unor...

Știri pe același subiect