Doi şoferi s-au ales cu dosare penale după ce au produs tamponări doar cu pagube materiale. Poliţiştii au descoperit însă că şoferii au comis şi infracţiuni aşa că cei doi bărbaţi s-au ales cu dosare penale.
Unul dintre şoferi era băut la volan, a pierdut controul maşinii într-o curbă şi s-a izbit în bransaşemntul de gaz al unei case. S-a întâmplat în Miercurea Sibiului iar şoferul de 26 de ani este din Alba. Pe lângă faptul că tânărul avea o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, oamenii legii au constatat că maşina pe care aceste o conducea nu era nici înmatriculată. Autoturismul fiind radiat din circulaţie din luna iulie a anului trecut, în urma unei sentinţe judecătoreşti. Şoferul băut este acum cercetat penal pentru faptele sale.
Un alt şofer s-a ales cu dosar penal după ce i-a minţit pe poliţişti în legătură cu o tamponare pe care a produs-o pe data de 3 ianuarie. Bărbatul de 28 de ani le-a spus oamenilor legii că nu a fost implicat în evenimentul rutier. „În urma cercetărilor, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au stabilit că în data de 03.01.2017, în jurul orei 1400, sibianul de 28 de ani a condus autoturismul pe str. Banatului iar pe fondul nepăstrării distanței de siguranță a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, autoturism condus de un sibian de 57 de ani. În data de 08.01.2017, sibianul de 28 de ani a declarat în scris, pe declarația tip pentru soluționarea accidentelor rutiere soldate doar cu pagube materiale, faptul că nu a fost implicat în respectivul eveniment rutier, deși în data de 04.01.2017 i-a comunicat administratorului societății care deține autoturismul pe care l-a tamponat că mașina sa nu este asigurată pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terților prin accidente de circulație și că nu dorește să despăgubească daunele produse. De asemenea, după producerea evenimentului rutier, acesta a reparat daunele produse mașinii sale.” a declarat luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu
Tânărul a primit amendă, i-a fost suspendat permisul de conducere pentru 30 de zile şi este cercetat penal pentru fals în declaraţii şi repararea autovehicului având urme de accident.