14.1 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Iohannis: Graţierea, o soluţie dintr-un pachet amplu de măsuri

Cele mai citite

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că a cerut un punct de vedere din partea preşedinţilor CEDO şi al Comisiei de la Veneţia în legătură cu chestiunea graţierii şi a condiţiilor din penitenciare, şeful statului precizând că nu se pune acum problema amendării României din acest motiv. El a spus că suma de 80 de milioane de euro invocată ca amendă este rezultatul unui calcul „făcut pe colţul mesei”. Iohannis a adăugat că subiectul graţierii poate fi abordat doar în cadrul unui pachet mai larg de măsuri privind sistemul penitenciar pe care România va trebui să-l implementeze.  Iohannis a spus că decizia-pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind regimul de detenţie din închisorile româneşti va fi publicată în următoarele luni, România având apoi încă 18 luni pentru implementarea măsurilor de remediere a situaţiei. ”Decizia pilot va fi redactată şi făcută cunoscută în prima jumătate a anului şi se va referi la situaţia din închisorile româneşti. Lucrurile  trebuiesc privite şi cu realism şi cu optimism. Se va arăta unde sunt problemele şi se va da un termen destul de generos pentru ca în România să găsim soluţii (…) Graţierea este doar o poibilă soluţie, doar o parte din pachetul care trebuie elaborat.”, a anunţat Klaus Iohannis adăugând că vor trebui găsite mecanismele prin care deţinuţii din România să se poată plânde de regimul de detenţie şi în faţa instanţelor naţionale.
Preşedintele a arătat că nu există riscul ca România să fie amendată din cauza sistmeului penitenciar, dacă respectă planul de măsuri ce va fi propus. ”Nu va exista o sancţiune pentru România. Nu există aşa ceva şi nu va fi nici un fel de amendă (…) dacă România elaborează un pachet de măsuri care satisface cerinţele CEDO şi Consiliului European (…) Despre acele 80 de milioane de euro nici nu poate fi vorba. Aici a făcut cineva un calcul pe colţul mesei”, a spus preşedintele. Iohannis a arătat că în pachetul de măsuri care trebuie implementat ar putea să se regăsească şi graţierea unor pedepse, însă nu în forma în care a fost propusă în ordonanţa de urgenţă a Guvernului. ”Graţierea poate fi o parte mică din pachetul de soluţii şi aşa trebuie tratată. La noi acasă problema s-a pus în mod total greşit (…) Nu exclud graţierea, dar ea nu poate fi făcută pentru politicieni. Graţierea face sens dacă e făcută pentru cei din închisori, nu pentru cei care stau în Parlament”, a mai spus preşedintele.

spot_img
Ultimele știri

Rogobete discută în SUA parteneriate strategice cu Medtronic, pentru modernizarea sistemului medical din România

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a avut o întâlnire oficială în Washington, D.C. cu Cherine Yassien, reprezentant al Medtronic, unul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect