5.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Apă-Canal SA are de recuperat peste 3 milioane de lei de la consumatori

Cele mai citite

Societatea care furnizează apa potabilă în cea mai mare parte a judeţului Sibiu şi în municipiul Făgăraş are de recuperat de la consumatori peste trei milioane de lei, întârzierile la plata facturilor punând societatea în imposibilitatea de a-şi respecta, la rândul său, obligaţiile financiare. Potrivit lui Thomas Roth, purtătorul de cuvânt al SC Apă-Canal Sibiu, societate aflată în subordinea Consiliului Local Sibiu, în 5 octombrie valoarea facturilor neîncasate, cu o vechime mai mare de 45 de zile, era de 3.042.575 lei, în creştere cu aproximativ 0,8 milioane de lei faţă de perioada similară a anului trecut, transmite corespondentul MEDIAFAX. ,,Din totalul restanţelor, 1,69 milioane de lei reprezintă debitele consumatorilor din municipiul Sibiu, 740.000 de lei datoriile consumatorilor din municipiul Făgăraş, 211.000 de lei ale celor din oraşul Avrig, 106.000 de lei – comuna ªelimbăr, 100.000 de lei – comuna ªura Mare şi 96.000 de lei – oraşul Cisnădie. Societatea Apă-Canal are contract de furnizare a apei potabile şi serviciilor de canalizare cu un număr de 23 de unităţi administrative din judeţele Sibiu şi Braşov”, a declarat, marţi, Thomas Roth. Potrivit acestuia, numărul total de restanţieri se ridică la 4.459, dintre care în municipiul Sibiu există 2.030 de restanţieri. Dintre aceştia, 1.696 sunt consumatori casnici cu debite în valoare de 712.136 de lei, 50 sunt asociaţii de proprietari cu 296.202 de lei şi 284 – agenţi economici cu 685.241 lei. Cartierul Broscărie, campion la datorii ,,Asociaţia de proprietari cu cele mai mari debite este ªtefan cel Mare nr. 147 Sibiu, care la data de 5 octombrie înregistra facturi neachitate în valoare de 53.657,55 lei. Pentru recuperarea debitelor a fost creat un departament special – Biroul recuperări debite – care emite somaţii, invită la conciliere, urmăreşte graficele de încasare şi angajamentele de plată şi coordonează echipa de debranşare a rău-platnicilor. De asemenea, prin Biroul juridic, restanţierii sunt acţionaţi în judecată”, a explicat Thomas Roth. Potrivit acestuia, încasarea debitelor este îngreunată de mulţi factori: agenţi economici aflaţi în incapacitate de plată, reorganizare sau cu activitatea încetată; abonaţi plecaţi în străinătate sau cu lungi perioade de absenţă de la domiciliu, dar şi imposibilitatea debranşării restanţierului fără afectarea altor consumatori. ,,În momentul de faţă, obligaţiile financiare ale Apă Canal Sibiu sunt foarte mari în raport cu veniturile din exploatare, rambursarea de credite, cheltuielile curente cu materialele şi forţa de muncă fiind aproape egale cu veniturile. În plus, nerespectarea politicii de tarifare convenite la accesarea fondurilor UE prin POS Mediu, prin neaprobarea creşterii preţurilor în câteva localităţi, pune în pericol întreg proiectul, a cărui valoare depăşeşte o sută de milioane de euro şi care aduce beneficii pe termen lung celor peste 250.000 de beneficiari direcţi”, a afirmat Thomas Roth. SC Apă Canal are în derulare, până în anul 2014, proiectul ,,Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţele Sibiu şi Braşov”, care presupune reabilitarea reţelelor din municipiul Sibiu, introducerea apei potabile în satele din zona denumită Valea Secaşelor şi modernizarea staţiei de epurare a municipiului Sibiu, pentru a corespunde ultimelor cerinţe în materie de protecţia mediului. (C.P.)

spot_img
Ultimele știri

FOTO: A fost sau nu o tornadă? Imagini surprinse luni în România

Mai multe imagini surprinse luni seara în județul Mureș, în localitatea Râciu, arată ceea ce pare a fi un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect