Cel mai dur maraton de Mountain Bike din România se defăşoară la Sibiu în data de 21 august. GMC este o competiţie de ciclism montan care se adresează atât sportivilor de performanţă cât şi amatorilor dornici de a-şi evalua performanţele sportive şi de a parcurge pe bicicletă un circuit turistic unic în România, în cadrul unui eveniment local de anvergură. GMC pune la dispoziţie o provocare unică, parcurgerea unor trasee superbe, cu urcarea pe vârful Măgura (vechiul drum al saşilor din Cisnădie) şi cu urcarea până la cea mai înalta staţiune din România (Păltiniş);
• GMC, editia a IV-a, este organizat de C.S. ProCycling în colaborare cu Primăria Sibiu, Ciclism.ro şi magazinul ActionSport.ro, cu sprijinul sponsorilor principali Geiger Transilvania, Ideal Bikes şi Mapei România.
Geiger Mountain Bike Challenge a pregătit în 2011 trei distanţe de concurs, fiind un punct de referinţă în peisajul concursurilor de acest gen.
• Traseu A: Maraton – 90 km – cu o diferenţă de nivel de 3.500 m
• Traseu B: Semimaraton – 45 km – cu o diferenţă de nivel de 1.350 m
• Traseu C: Family – 20 km – traseu organizat special pentru categoria „Family” unde pot participa în echipă un copil şi părintele acestuia.
Mai jos vă prezentăm traseele pe care participanţii la evenimentul organizat de noi le vor parcurge:
Maraton: Sibiu, parcul Sub Arini – Cisnădie – Vârful Măgura – Râu Sadului – Păltiniş – Răşinari – Livada Cisnădioara – Prislop – Sibiu, Parcul Sub Arini.
Semimaraton: Sibiu, Parcul Sub Arini – Cisnădie – Vârful Măgura – Prislop – Livada Cisnădioara – Sibiu, Parcul Sub Arini.
Și anul acesta am decis să ne adresăm familiilor. Traseul Family a fost special conceput pentru viitorii campioni ai ciclismului şi pentru a-i atrage pe copii să practice acest sport. Părinţii însoţiţi de un copil cu vârsta de maxim 14 ani vor avea de parcurs un traseu de 20 km, până în zona Cisnădioara.
Traseele de Semimaraton şi Maraton par o nebunie pentru majoritatea oamenilor dar nu şi pentru participanţii la această cursă.
La Geiger Mountain Bike Challenge sunt mai multe tipuri de participanţi: unii participă pentru a caştiga, alţii işi testează limitele încercând să termine o cursă, cei mai mulţi vin pentru plăcerea participării la eveniment, pentru a fi alături de prieteni, pentru a putea discuta un an întreg despre cea mai grea cursă de maraton de MTB din România. Important este faptul ca în 21 August aveţi ocazia să vă testaţi limitele, aveţi ocazia să ajungeţi la finalul celei mai dificile încercări, aveţi ocazia sa fiţi alături de noi la o sărbătoare a ciclismului.
• înscrierile online pot fi făcute până în data de 15 August 2011 pe site-ul www.ciclism.ro/maraton
(vedeţi secţiunea înscrieri).
• Programul GEIGER MOUNTAIN BIKE CHALLENGE
Evenimentul va avea loc în Sibiu, zona de Start / Sosire este în Parcul Sub Arini, lângă Stadion.
Notă: Programul poate suferi modificări.
Sâmbătă 20.08.2011
14:00 – 17:00 – amenajare zona Start / Sosire
17:00 – 21:00 – preluare numere + înscrierei la faţa locului (în limita locurilor disponibile)
20:00 – 20:30 – şedinţă tehnică
Duminică 21.08.2011
07:30 – 09:00 – Preluare numere + înscriere „Family”
08:45 – 09:00 – Sedinţă tehnică
09:30 – Start „Maraton”, „Semimaraton”, „Family”
11:00 – Sosire „Family”
12:00 – Sosire „Semimaraton”
14:30 – Sosire „Maraton”
17:30 – Festivitate Premiere + Tombolă
Mulţumim mult sponsorilor principali şi colaboratorilor care fac ca acest eveniment să fie posibil:
Primăria Sibiu, Geiger Transilvania, Ideal Bikes, Mapei România, Shimano, Power Bar, Redal Cafe, Ciclism.ro, ActionSport.ro, Mbike, Freerider.ro, Sibiul.ro, Sibiu 100%, Men’s Health.