11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

GALERIE FOTO – Luni s-a desfășurat Marea Curățenie de Paști

Cele mai citite

Luni, 10 aprilie, între orele 11-13, elevii unităţilor de învăţământ gimnazial şi liceal copşene au organizat, în colaborare cu Primăria oraşului Copşa Mică, o amplă acţiune de ecologizare a oraşului, pentru a putea întâmpina Sfintele Sărbători de Paşti cum se cuvine. Cei peste 400 de elevi, organizaţi pe echipe şi-au împărţit oraşul pe zone de acţiune, pe care le-au ecologizat exemplar. Înarmaţi cu mănuşi, saci menajeri şi multă veselie, elevii au reuşit, în timp de două ore, să adune o remorcă plină cu saci de gunoi. În acelaşi timp au dat un exemplu pozitiv tuturor locuitorilor oraşului care, impulsionaţi de entuziasmul copiilor, le-au sărit în ajutor. Acţiunea a fost supervizată de cadrele didactice din unităţile de învăţământ locale, de reprezentanţi ai Primăriei, de pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Sitații de Urgență Copşa Mică şi de poliţişti locali.
Deşeurile rezultate în urma acţiunii au fost depozitate în trei zone ale oraşului timp de câteva ore, pentru a transmite un mesaj de sensibilizare către toţi cetăţenii oraşului Copşa Mică.
Mulţumim tuturor celor prezenţi la acţiunea de ecologizare, elevi şi cetaţeni, care au decis să dea un exemplu de hărnicie şi au dat o mână de ajutor autorităţilor pentru a întâmpina Sărbătorile de Paşti cu un oraş mai curat.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ – Scenariu surpriză: Georgescu, propus premier după o întâlnire discretă?

O întâlnire discretă între George Simion și Călin Georgescu, desfășurată vineri la Biblioteca Națională din București, ridică semne de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect