Junii dansează gratis pentru pensionari

Cele mai citite

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” este mereu aproape de iubitorii de folclor de toate vârstele. Cu ocazia zilei de 1 octombrie – Ziua pensionarului, ansamblul va susţine o serie de reprezentaţii, pentru a aduce un omagiu celor vârstnici. Astfel, vor fi organizate spectacole în diverse cămine pentru vârstnici de pe raza judeţului Sibiu şi un spectacol cadou în municipiul Sibiu.
Spectacolul cadou e oferit tuturor pensionarilor în data de 5 octombrie 2011, în Sala de spectacole a Cercului Militar Sibiu, începând cu ora 17.00.
Dansatorii şi soliştii ansamblului: Viorica Telcean, Alina Bîcă, Nelu Albu, Robert Târnaveanu, Daniel Rosalim vor face o incursiune în folclorul din zona Sibiului şi din întreaga ţară. Invitată specială la această sărbătoare dedicată spectatorilor de vârsta a treia este mult îndrăgita interpretă Nineta Popa.

Evenimentul este organizat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul- Junii” Sibiu şi Cercul Militar Sibiu.

Intrarea este gratuită.

Locuri de muncă

 

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Accident pe Valea Oltului. Un autocamion a fost implicat

Un accident rutier produs marți dimineața pe Valea Oltului, în zona localității Brezoi, a îngreunat circulația pe una dintre...

Știri pe același subiect