-3.7 C
Sibiu
miercuri, ianuarie 14, 2026

Lucrări la canalizarea pluvială din cartierul Vitrometan. Mai multe străzi au fost sau urmează să fie modernizate

Cele mai citite

Pe mai multe străzi din cartierul medieșean Vitrometan s-a intervenit sau urmează să se refacă sistemele de canalizare pluvială.

Prin programul național de finanțare „Anghel Saligny“ sunt cuprinse rețelele de canalizare pluvială pe străzile Cibin, Calafat, Milcov, Bucium, Vlădeasa, Sebeșului, Dorobanților, Vaslui, cu o lungime totală de 3.000 de metri.

Lucrările la rețele sunt finalizate, iar lucrările de refacere a sistemelor rutiere și a trotuarelor sunt parțial finalizate.

Prin programul național de finanțare „Anghel Saligny“, în proiectul „Reabilitare rețele de canalizare pluvială în Cartier Vitrometan – Etapa II“ sunt cuprinse rețelele de canalizare pluvială pe străzile Alba Iulia, Călugăreni, Arieș, Blajului, Libertății, Câmpeni, Rovinari, Lotru, Vidraru, Sadu și Lupeni cu o lungime totală de 2.700 de metri.

Publicitate

Pe străzile Lotru, Vidraru, Sadu încă nu au fost demarate lucrările de reabilitare a rețelelor de canalizare pluvială.

Lucrările au un stadiu fizic de executare de 80%, iar lucrările de refacere a sistemelor rutiere și a trotuarelor sunt parțial finalizate.

„Cartierul Vitrometan se află, așa cum se poate observa, într-un plin proces de modernizare.

Acest program de înlocuire a rețelelor de apă și de canalizare a început în toamna anului trecut.

Mi-am propus ca de anul viitor, prin programul de întreținere a drumurilor să intervenim la refacerea trotuarelor, să amenajăm noi locuri de parcare acolo unde este posibil și, nu în ultimul rând, să intervenim la refacerea sistemului rutier.

Sunt lucrări de anvergură, sunt lucrări care produc un real disconfort, iar eu nu pot decât să profit de această ocazie pentru a le mulțumi medieșenilor din cartier că sunt alături de mine și că au înțeles în marea lor majoritate că astfel de lucrări nu pot să se realizeze fără un efort comun”, a declarat primarul Gheorghe Roman.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Controale și sancțiuni drastice: verificarea construcțiilor din drone și cu ajutorul satelitului și popriri pe ajutoare sociale

Ministerul Dezvoltării a pus în transparență un proiect de lege care prevede o serie de măsuri în privința colaborării...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect