
Politicienii au transmis condoleanțe familiei lui Florin Cioabă, arătându-se solidari cu familia și comunitatea romă al căror lider a fost.
„Partidul Social Democrat își exprimă regretul pentru trecerea în neființă a lui Florin Cioabă și dorește să transmită expresia întregii sale compasiuni pentru familia îndurerată.”
PDL apreciază că Florin Cioabă, care a încetat din viaţă duminică, a fost un exemplu de lider comunitar, un promotor al identităţii şi tradiţiilor rome, dar şi un modernizator care a transmis în comunitatea romă un mesaj în care valoarea educaţiei joacă un rol esenţial.
„PDL a primit cu profundă tristeţe vestea încetării din viaţă a lui Florin Cioabă. Lider al comunităţii rome, Florin Cioabă s-a ocupat o viaţă întreagă de situaţia romilor pe care a prezentat-o cu incomparabilă dăruire. Florin Cioabă a luptat cu succes împotriva prejudecăţilor şi a promovat valorile culturale ale romilor. A fost un exemplu de lider comunitar şi un promotor al identităţii şi tradiţiilor rome. Florin Cioabă a fost un modernizator care a transmis în comunitatea romă un mesaj în care valoarea educaţiei joacă un rol esenţial”.
Forța Civică Sibiu transmite condoleanțe familiei Cioabă și își exprimă solidaritatea față de colegul de partid, Dorin Cioabă,
“Suntem cu toții alături de colegul nostru Dorin Cioaba – președintele organizației de minorități a FC – în aceste momente tragice. Florin Cioaba a fost unul din cei mai importanți reprezentanți ai minorității rome, un lider care a continuat cu succes drumul început de tatăl său, Ion Cioabă. Florin Cioaba a demonstrat prin viziune, diplomatie, întelepciune politică și nu în ultimul rând prin credința în Dumnezeu, că este un adevărat lider atât pe plan intern cât și internațional. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.
Și senatorul PNL Sibiu, Florin Ilieșiu a transmis un mesaj de condoleanțe.
„Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Florin Cioabă! Condoleanţe familiei şi comunităţii internaţionale a rromilor pe care a reprezentat-o cu onoare şi demnitate.”