Poliţiştii sibieni de la intervenţie rapidă în topul naţional

spot_img
Cele mai citite

Luptărorii S.P.I.R. Sibiu au obinut locul V în clasamentul final în cadrul concursului naţional desfăşurat între structurile speciale de intervenţie din Poliţia Română

în perioada 29 august – 1 septembrie a.c., s-a desfăşurat la Bucureşti, concursul structurilor speciale de intervenţie din cadrul Poliţiei Române.
La concurs au participat 42 de echipe de luptători şi s-a desfăşurat în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti.
Echipa ce a reprezentat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu a fost formată din patru luptători şi un şef de echipă din cadrul Serviciului Poliţiei de Intervenţie Rapidă.
Competiţia a constat în 4 probe care s-au desfăşurat în zilele de 30 şi 31 august, iar în clasamentul final, echipa SPIR Sibiu s-a clasat pe locul V.
Buna pregătire a luptătorilor sibieni s-a datorat şi sprijinului acordat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, care le-a permis accesul pe baza sportivă de pregătire cât şi Clubului Sportiv Municipal Sibiu, care le-a permis accesul pentru antrenamentele în bazin.
Le mulţumim pe această cale celor două instituţii pentru sprijinul acordat şi, nu în ultimul rând, îi felicităm pe cei 5 luptători pentru performanţa obţinută.

 

spot_img
Ultimele știri

Filarmonica de Stat Sibiu continuă colaborarea cu Cristian Lupeș

Filarmonica de Stat Sibiu anunță continuarea colaborării cu dirijorul Cristian Lupeș, care, începând cu stagiunea 2026–2027, își va concentra...

Știri pe același subiect