Tribunalul Sibiu nu va fi gata în 2030! Ministerul Justiției estimează un termen de aproximativ 10-12 luni suplimentare pentru demararea procedurii de achiziție a lucrărilor

Cele mai citite

Lucrările de reabilitare, amenajare și extindere a Palatului Justiției nu se vor încadra în termenul stabilit, adică în 2030. Într-un răspuns trimis Redacției Sibiu 100%, Ministerul Justiției spune că, prin studiul de fezabilitate, a fost estimat un termen de 36 de luni pentru lucrările aferente restului de executat.

Astfel, „în ipoteza aprobării, existenței și alocării ritmice a fondurilor publice suficiente pentru implementarea acestui obiectiv de investiții, cât și a lipsei altor sincope de implementare neprevăzute la acest moment, se poate estima un termen efectiv de începere a lucrărilor în prima jumătate a anului 2028”, menționează Ministerul de Justiție.

Cu alte cuvinte, în cel mai favorabil context, reabilitarea vechiului Tribunal Sibiu va fi finalizată în prima jumătate a anului 2031, și nu în 2030, termenul maximal indicat inițial, care coincide cu perioada de valabilitate a acordului de împrumut. Potrivit instituției, în anul 2025 au fost alocate fonduri pentru contractul de proiectare, iar investiția urmează să fie finanțată prin două acorduri de împrumut de la Banca Mondială, ultimul valabil până în decembrie 2030.

Încă nu au fost aprobați indicatorii tehnico-economici

În prezent, potrivit Ministerului Justiției, documentația tehnico-economică a fost predată în draft la beneficiar împreună cu toate avizele (inclusiv avizul ISU și avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice), care include indicatori tehnico-economici actualizați aferenți lucrărilor rămase de executat și se află în curs de verificare, analiză și completare.

Abia după finalizarea acestei etape, cel mai devreme în a doua parte a acestui an, vor putea fi aprobați indicatorii tehnico-economici și identificat bugetul necesar pentru execuția lucrărilor.

Astfel, într-un termen estimativ de aproximativ 60 de zile (2 luni), documentația urmează să fie finalizată și întâi supusă aprobării Ordonatorului principal de credite (Ministerului Justiției), apoi se va putea solicita avizul Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național (alte 2 luni). Acest aviz va sta la baza promovării Proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru reaprobarea / actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții în discuție (alte 2 luni pentru avizare și aprobare de Guvern).

În total, se poate estima un termen de aproximativ 6 luni de la momentul actual pentru aprobarea Hotărârii de Guvern, dacă toate aceste etape se desfășoară fără sincope.

Ulterior aprobării Hotărârii de Guvern, se poate elabora documentația pentru obținerea autorizației de construire, în paralel cu elaborarea proiectului tehnic și la finalul acestor ultime două livrabile de proiectare, se poate elabora și documentația pentru licitația de lucrări (bazată preponderent pe Proiectul Tehnic).

Astfel, „se poate estima un termen aproximativ de 10-12 luni suplimentare pentru demararea procedurii de achiziția a lucrărilor, ulterior aprobării Hotărârii de Guvern”, mai menționează Ministerul Justiției.

Ministerul Justiției nu știe dacă se vor găsi bani de la buget pentru finalizarea investiției

Problema finanțării reabilitării Palatului de Justiție rămâne una destul de incertă încă. Dacă inițial lucrările au fost finanțate prin Banca Mondială, între martie 2020 și iunie 2024 investiția a fost susținută exclusiv din bugetul de stat.

Colaborarea cu instituția financiară internațională a fost reluată abia în 2024, iar în prezent, proiectul este inclus într-un acord de împrumut ratificat prin lege, valabil până la 31 decembrie 2030. În același timp însă, Ministerul Finanțelor avertizează că ritmul efectiv al lucrărilor depinde de alocările bugetare anuale și de constrângerile privind deficitul bugetar.

La întrebarea Sibiu 100% dacă reducerea deficitului bugetar pentru perioada 2026-2030 afectează procesul acestor lucrări, răspunsul Ministerului Justiției este unul îndoielnic. Instituția precizează că din experiența anterioară, necesitatea reducerii deficitului bugetar afectează în variate măsuri cheltuielile publice precum cele de investiții.

„Facem precizarea, mai spune Ministerul Justiției, că Ministerul Finanțelor Publice va fi unul dintre avizatorii Hotărârii de Guvern anterior menționate (de aprobare a indicatorilor tehnico-economici) și astfel, la acel moment al avizării, poziția Ministerului Finanțelor Publice va fi cunoscută și de Ministerul Justiției, în calitate de inițiator al Proiectului de Hotărâre de Guvern.

Palatul de Justiţie a fost construit în 1908

Istoria Palatului de Justiţie este una emblematică pentru Sibiu. Este o clădire care poate face cinste oraşului oricând. Pe B-dul Victoriei există nenumărate monumente. Este drept, vechimea lor nu rivalizează cu cele din aria medievală, dar sunt la fel de valoroase. Sunt parte a istoriei Sibiului și sunt excelente urme ale culturii locale.

„O astfel de clădire este Palatul de Justiţie. Clădirea a fost construită în cartierul Josefin. Cartierul a luat naştere odată cu amenajarea parcelelor din fosta citadelă a oraşului. Citadela este mult spus, deoarece a fost doar proiectată, unicele lucrări începute fiind acelea de amenajare a spaţiului necesar fortificaţiei (imaginaţi-vă o fortificaţie de genul celei din Alba Iulia).

Pe acest platou au fost amenajate străzi, una luând naştere din dorinţa armatei imperiale de a-şi organiza un spaţiu militar in interiorul oraşului. Astfel, a apărut strada denumită astăzi a Victoriei. Pe această stradă s-a construit în 1908 sediul Judecatoriei Sibiului. Clădirea este tipică eclecticului începutului de secol XX. Are nu mai puţin de şase corpuri unite între ele, care formează şi două curţi interioare.

Faţada principală este formată din 19 travee, vizibile prin desfăşurarea ferestrelor de la parterul imobilului. Ferestrele sunt organizate în registre decorative diferite. Frontonul este unul special prin falsa structură de balcon ce o dezvoltă. Intrarea propriu-zisă este flancată de două coloane angajate, circulare, cu un soclu simplu şi înalt, decorate fiind prin linii incizate şi orizontale. Capitelul este unul elaborat, continuându-se la primul etaj.

Pe cheia de arc a frontonului este aplicat un ecuson. Accesul se face printr-o uşă de lemn realizată în două canaturi şi o supralumină, semicilindrică în partea superioară. Interiorul este unul monumental cu o scară de piatră, la fel ca şi balustrada. Imediat dupa finalul Primului Război Mondial şi după prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar, în această clădire a activat o parte dintre resorturile Consiliului Dirigent al Transilvaniei. Acest organism este forul politic care a decis dezlipirea Transilvaniei de Ungaria si Unirea cu România.

Resortul de Justiție, condus de Aurel Lazăr, funcționa pe bulevardul Victoriei, în Palatul de Justiție de astăzi. În aceeași clădire a funcționat şi Resortul de Alimentație și Comunicație, condus de Romul Boilă și Resortul Codificării, condus de Emil Hațieganu”, susţine istoricul Răzvan Pop. Practic, clădirea Palatului de Justiţie de pe B-dul Victoriei împlineşte în acest an 118 ani de existenţă.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu100.ro. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășeștii cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

România, patru medalii la Olimpiada Internațională de Geografie 2026. Performanță remarcabilă pentru elevii români

România a obținut patru medalii - două de argint și două de bronz - la Olimpiada Internațională de Geografie...

Știri pe același subiect