Sibiul se pregătește pentru unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale anului. Marți, 13 mai, de la ora 20.00, Stadionul Municipal va găzdui finala Cupei României la fotbal, iar autoritățile anunță restricții importante de trafic pentru desfășurarea în siguranță a evenimentului.
Având în vedere numărul mare de suporteri așteptați la meci, precum și deplasarea galeriilor celor două echipe, mai multe străzi din zona stadionului vor fi închise circulației rutiere.
Astfel, în data de 13 mai, între orele 18.00 și 20.00, dar și timp de aproximativ 45 de minute după încheierea partidei, traficul va fi complet închis pe străzile Rennes, Școala de Înot, N. Olahus, O. Goga (pe tronsonul cuprins între străzile N. Olahus și A. Vlahuță), precum și pe strada Aurel Vlaicu.
Autoritățile avertizează că, în funcție de situația din teren și de modul în care se vor deplasa galeriile suporterilor dinspre centrul orașului și Gara Sibiu către Stadionul Municipal, Inspectoratul de Jandarmerie și Poliția Rutieră pot institui și alte închideri punctuale de trafic în intervalul orar 17.00 – 20.00.
Pentru a evita aglomerația și blocajele în trafic, șoferii sunt sfătuiți să evite deplasarea în după-amiaza zilei de 13 mai pe următoarele trasee:
Bulevardul Coposu – Piața Unirii – Calea Dumbrăvii – strada O. Goga – strada M. Sebastian
Piața Unirii – Bulevardul Victoriei – Parcul Sub Arini
Totodată, autoritățile anunță că, potrivit legislației în vigoare, comercializarea băuturilor alcoolice va fi interzisă în localurile aflate în apropierea Stadionului Municipal Sibiu în data de 13 mai, în intervalul orar 11.00 – 23.00.
Autoritățile recomandă sibienilor să își planifice din timp deplasările și să folosească rute alternative pentru a evita zonele afectate de restricții.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007




