Vila Michaelis din Sibiu, deschisă publicului pe 23 mai 2026 în cadrul Programului Case Deschise Sibiu

Cele mai citite

Vila Michaelis, una dintre clădirile reprezentative pentru arhitectura rezidențială de la finalul secolului al XIX-lea din Sibiu, va putea fi vizitată public pe 23 mai 2026, între orele 16.00 și 18.00, în cadrul Programului Case Deschise Sibiu.

Vizitatorii vor avea ocazia să participe la tururi ghidate programate la orele 16.00 și 17.00, care vor oferi o incursiune în istoria și transformările acestei clădiri istorice situate pe strada Doctor Ion Rațiu nr. 11.

Istoria zbuciumată a Vilei Michaelis

Construită între 1880 și 1892 de librarul Franz Michaelis, vila a făcut inițial parte dintr-o proprietate mai extinsă, ulterior dezmembrată. De-a lungul timpului, imobilul a trecut prin mai multe perioade de utilizare și transformare, inclusiv ocupări temporare. După Primul Război Mondial, clădirea a fost folosită de ofițeri sovietici, iar ulterior a revenit comunității săsești locale.

Publicitate

Naționalizată de comuniști, Vila Michaelis ajunsese semi-ruină

În perioada comunistă, Vila Michaelis a fost naționalizată, iar în 1977 a fost vândută unor persoane fizice. În deceniile următoare, clădirea a ajuns într-o stare de semi-ruină, păstrând însă elementele originale de volumetrie și detaliile arhitecturale.

Restaurarea a readus în prim plan identitatea istorică a Vilei Michaelis

Între 2022 și 2024, imobilul a trecut printr-un amplu proces de restaurare, în urma căruia au fost refăcute elementele arhitecturale originale și consolidată structura de rezistență. Restaurarea a readus în prim-plan identitatea istorică a clădirii.

În prezent, parterul și subsolul găzduiesc Clinica „Michaelis Health & Beauty”, în timp ce etajul rămâne spațiu rezidențial privat, păstrând continuitatea funcțională a imobilului.

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului: casedeschise.ro/sibiu/vila-michaelis.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Bacalaureat 2026: Fără copii legalizate pentru echivalarea competențelor digitale. Ministerul Educației clarifică procedura pentru elevi

Elevii care vor să echivaleze proba de competențe digitale (proba D) la Bacalaureat 2026 nu mai sunt obligați să...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect