6.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Strada Strugurilor intră în reabilitare până la jumătatea lunii iulie

Cele mai citite

Canalizarea pluvială și menajeră, urmată de reabilitarea carosabilului și a trotuarelor sunt lucrările pe care le va presupune modernizarea străzii Strugurilor, o investiție a cărei valoare este de aproape 380 000 de lei. Primăria Sibiu a contractat aceste lucrări în anul 2014, strada Strugurilor împreună cu strada Gutuilor alcătuind un pachet pentru care contractul de lucrări a avut o valoare totală de 1,5 milioane de lei. Până în prezent s-a lucrat pe strada Gutuilor, unde pe tronsonul dintre strada Părului şi strada Vişinilor s-a turnat deja primul strat asfaltic. Constructorul continuă amenajarea carosabilului pe cel de-al doilea tronson şi a trotuarelor pe întreaga stradă.
Comisia de Circulaţie a avizat lucrări la reţelele de gaz de pe străzile Trifoiului (4-23 mai), Iasomiei (6-23 mai) şi Grâului (5-23 mai). Constructorul angajat de societatea de gaz va efectua lucrările sub trafic.
harta strugurilor

spot_img
Ultimele știri

A murit învățătorul Ioan Pușcă din Axente Sever

Învățătorul Ioan Pușcă din Axente Sever, care a activat peste 40 de ani în sistemul de educație, a încetat...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect