Topul reclamațiilor sibienilor la Protecția Consumatorilor

Cele mai citite

Facturile la telefoane, utilități, electrocasnice sau servicii turistice ocupă primele poziții într-un top al plângerilor pe care sibienii le fac la Protecția Consumatorilor. Astfel, cele mai multe reclamații depuse de sibieni în anul 2013 au fost legate de furnizorii de telefonie mobilă, consumatorii fiind nemulțumiți de tarifarea convorbirilor și de costurile suplimentare pe care le-au primit pe factură.  Pe locul al doilea în topul sesizărilor la OPC s-au aflat produsele electronice și electrocasnice , care au prezentat deficiențe în perioada de garanție sau imediat după cumpărare.

Pe locul al treilea se află reclamațiile privind serviciile turistice, oamenii fiind nemulțumiți de diferența între pachetele turistice promise la cumpărare și neconcordanța cu ceea ce operatorii turistici le ofereau la fața locului. În plus, aproape o cincime din reclamații au fost pentru serviciile bancare, clienții băncilor acuzând nerespectarea condițiilor contractuale la creditele luate. La OPC s-au înregistrat și reclamații  împotriva firmelor de asigurări, clienții reclamând faptul că nu li s-au oferit despăgubirile așteptate față de cuantumul perceput  în fiecare lună.Cât privește reclamațiile la furnizorii de utilități, cele mai multe au fost împotriva Eon Gaz, principalele nereguli sesizate fiind valorile prea mari ale facturilor sau nemulțumiri legate de serviciile prestate de firma furnizoare de gaz. 

Publicitate

Potrivit Protecției Consumatorului, unele dintre aceste reclamații au fost soluționate în favoarea sibienilor, după ce comisarii trimiși în teren pentru verificări au constatat defecțiuni ale unor contoare. 

„ Trimitem echipe de comisari care fac verificări atât la consumator, cel care a reclamat factura mare, cât și la EON. S-au întâmplat și cazuri când acel contor nu era verificat de mai mult timp și probabil uitase Eon să facă verificări și era defect, iar consumatorului îi venea o factură mult prea mare față de consumul realizat. S-au întâmplat și cazuri din acestea.(…) S-a recalculat, s-a constatat, avem și oameni care au dat în instanță EONUL (…) le-au venit facturi de zeci de mii de lei, persoane fizice de pe străzi importante din Sibiu și care nu era consumul real”, a declarat Amalia Cindrea, comisar șef adj. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu.

Nu în ultimul rând, sibienii mai reclamă serviciile prestate de anumite firme de construcții și amenajări ori serviciile de coafură-frizerie. Potrivit Comisariatului pentru Protecția Consumatorului, aproximativ 80%  dintre reclamațiile înregistrate de sibieni sunt întemeiate. 

spot_img
Ultimele știri

Mihai Silvășan, înainte de „clasicul” cu CSU Sibiu: „Campionatul României este cel mai important obiectiv”

Play-off-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin debutează în forță cu un duel de tradiție: U-BT Cluj-Napoca vs. CSU Sibiu....

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect