Educatie

Intreruperi de curent

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează: MIERCURI, 13 APRILIE 2016 între orele 0900 - 1500 în localitatea: SIBIU, strazile: Neculuta, Dobrogei, G.Cosbuc (partial), Moldovei (partial). LUNI, 25 APRILIE 2016 între orele 900 - 1400 în...

O sibianca, la ONU

Laura-Maria Crăciunean, conferențiar universitar dr. la Facultatea de Drept din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu va fi reprezentantul României în Comitetul Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale (CESCR), organism în care România a...

Învățământ de stat vs. alternative educaționale

În ultimii ani, din ce în ce mai mulți părinți aleg să-și înscrie copiii la grădinițe și școli din sistemul de învățământ educațional alternativ, în detrimentul celor tradiționale. Nici părinții din Sibiu nu fac excepție. În pedagogiile alternative se...

Aproape 3 milioane de români sprijină familia tradiţională

Familia formată din bărbat şi femeie a fost susţinută până în prezent de peste 2 800 000 de români, care au semnat pentru revizuirea Constituţiei, termenul limită pentru acest demers fiind 24 aprilie. Anunţul a fost făcut în cadrul...

Deficit de personal la ULBS

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu suferă de un deficit general de personal de 5%, iar pe anumite segmente acesta este și mai mare, a anunțat rectorul Ioan Bondrea. „Există un deficit de personal mai ales la intrarea în sistem....

Își vând hainele pentru a ajuta finanțarea unui proiect

Idee inedită la Școala Gimnazială "Mihai Eminescu" Mediaș. Sîmbătă, 16 aprilie, între orele 10-13, va fi organiza un bazar cu haine, jucării, cărți sau orice alte lucrușoare de care copilașii doresc să se despartă, pentru a bucura alți copilași,...

5 elevi de la liceul „Axente Sever” Mediaș, la olimpiade naționale

Luna martie a adus pentru elevii Liceului Teoretic "Axente Sever" din Mediaș o serie de rezultate excepţionale la concursurile şi olimpiadele şcolare desfăşurate în acest an. Axentiştii au participat la fazele judeţene ale olimpiadelor şcolare, unde au avut o...

Salonul Naţional al Inovării şi Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti ”Cadet INOVA’16”

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ Sibiu şi Corpul Cadeţilor “Gl.mr. Nicolae USCOI” Sibiu, organizează: Salonul Naţional cu Participare Internaţională al Inovării şi Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti ”Cadet INOVA’16” Ediţia I - 14-16 Aprilie 2016, eveniment desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Forumului...

Workshop de „concert desenat”, susținut de o formație din Austria

Formația austriacă Bonnage Horreur va învăța tinerii din Sibiu, pasionați de muzică și desen, să realizeze benzi desenate inspirate din muzică. „Specializată în concert desenat, o improvizație modernă unde muzicienii se alătură unui desenator de benzi desenate pentru a crea...

Două medalii pentru ULBS la ROBOTEC-2016

Echipele Facultății de Inginerie din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu au obtinut două medalii la Concursul Internațional de Robotică ROBOTEC-2016, care s-a desfășurat în perioada 01-03 aprilie, la Universitatea Politehnică din Timișoara. Echipele Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu au...
- Publicitate -spot_img

Ultimele Știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Căruță SPULBERATĂ de un șofer care se afla în depășire

UPDATE: "SAJ Sibiu a trimis de urgență două echipaje, unul cu medic și unul de tip B, între localitățile...