România intră în stare de alertă energetică. Guvernul activează măsuri de urgență pentru salvarea Centralei de la Cernavodă.
Guvernul a instituit starea de alertă energetică după ce debitul Dunării a ajuns la un nivel critic, afectând alimentarea cu apă necesară răcirii reactoarelor de la Centrala Nucleară Cernavodă.
Autoritățile au anunțat un pachet amplu de măsuri pentru a evita dezechilibre majore în Sistemul Energetic Național, inclusiv relansarea producției în centralele pe cărbune, autorizarea accelerată a unor noi capacități de producție și stocare și chiar intervenții hidrotehnice pe Brațul Bala.
Premierul Ilie Bolojan a explicat că situația este una excepțională, după ce debitul Dunării a coborât la aproximativ 1.600 de metri cubi pe secundă, față de peste 4.000 mc/s, cât reprezintă nivelul obișnuit pentru această perioadă.
„Nivelul apei în zona de aducțiune a centralei de la Cernavodă a scăzut, iar acest lucru ne-a obligat să oprim un prim grup.
Dacă tendința continuă și vom fi nevoiți să oprim și al doilea grup, România va pierde aproximativ o cincime din capacitatea de producție de energie electrică”, a declarat premierul.
Guvernul ia în calcul scufundarea unor barje pe Brațul Bala
Pentru a asigura un debit suficient de apă către zona de captare a Centralei de la Cernavodă, autoritățile au început lucrări de dragare pe Brațul Bala și analizează inclusiv scufundarea controlată a unor barje, măsură care ar urma să redirecționeze un volum mai mare de apă spre canalul de alimentare.
Executivul a aprobat deja alocarea a șapte milioane de lei pentru intervențiile urgente în zona de aducțiune.
„Pe canalul Bala se lucrează pentru asigurarea dragajului și analizăm inclusiv scufundarea unor barje pentru direcționarea cursului apei. Fiecare zi contează în această perioadă”, a precizat Ilie Bolojan.
România cere sprijin energetic din Ucraina
În paralel, Guvernul a început discuții cu statele din regiune pentru suplimentarea importurilor de energie electrică.
Premierul a anunțat că a avut deja o convorbire cu vicepremierul și ministrul Energiei din Ucraina, iar autoritățile de la Kiev și-au exprimat disponibilitatea de a exporta energie către România, în condiții comerciale.
„Am discutat cu partea ucraineană pentru ca România să fie sprijinită cu energie produsă de una dintre centralele nucleare din Ucraina.
Sunt discuții și cu Grecia și Bulgaria pentru asigurarea necesarului din perioada următoare”, a spus șeful Executivului.
Centralele pe cărbune revin în prim-plan
Pentru compensarea eventualelor pierderi din producția nucleară, toate centralele disponibile au primit instrucțiuni să funcționeze la capacitate maximă.
Sunt vizate centralele pe gaze, unitățile de cogenerare, dar și cele pe cărbune, în timp ce Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei și Transelectrica vor accelera autorizarea proiectelor deja finalizate.
Potrivit premierului, peste 400 MW de capacități noi, din surse eoliene, fotovoltaice și sisteme de stocare în baterii, vor putea intra rapid în exploatare.
Apel către populație și prosumatori
Autoritățile cer consumatorilor să reducă voluntar utilizarea energiei electrice în intervalul de vârf, în special între orele 20:00 și 23:00.
Premierul i-a îndemnat și pe prosumatorii care dețin baterii să livreze energia stocată în rețea în acele ore, pentru a contribui la echilibrarea sistemului.
„Fac apel către cetățeni, companii și autorități publice să reducă voluntar consumul în orele de seară.
De asemenea, prosumatorii care au sisteme de stocare pot avea un rol foarte important, folosind energia acumulată în timpul zilei și livrând-o în rețea în intervalul de consum maxim”, a declarat Ilie Bolojan.
Există risc de întreruperi?
Șeful Guvernului a admis că scenariul unor întreruperi de alimentare nu poate fi exclus complet, însă a precizat că, în acest moment, autoritățile nu au indicii că România va ajunge într-o astfel de situație.
„Nu exclud posibilitatea să avem întreruperi, însă în acest moment nu există date care să indice că vom ajunge la un asemenea scenariu”, a conchis premierul.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007



