În conformitate cu prevederile Tratalui de pace de la Versailles, ce punea capăt primului Război Mondial, statele semnatare se obligau să respecte şi să întreţină toate mormintele ostaşilor căzuţi în luptă pe teritoriile lor, chiar dacă au aparţinut armatelor inamice şi că mormintele prizonierilor de război şi internaţilor în lagăre au fost asimilate mormintelor militare. Pentru punerea în practică a acestor prevederi, în ţara noastră s-au constituit organisme şi structuri care să se ocupe de întreţinerea, îngrijirea şi conservarea mormintelor celor căzuţi în război, dar şi a tuturor edificilor ridicate în memoria acestora. Astfel, la data de 19 noiembrie 1919 s-a înfiinţat Societatea ,,Mormintelor Eroilor căzuţi in război” având filiale în toate judeţele ţării. Mai târziu, aceasta s-a transformat în ,,Asociaţia Naţională Cultul Eroilor”, asociaţie ce a fost desfiinţată în anul 1948 reluându-şi activitatea după 1989. Deci, data de 19 noiembrie 2011, constituie, pentru Cultul Eroilor o dublă aniversare, respective 92 de ani – 19 noiembrie 1919-2011 – de la înfiinţarea primei structuri care se ocupă de mormintele ostaşilor căzuţi la datorie şi 20 de ani – 1991-2011 – de la reluarea activităţii de către “Asociaţia Naţională Cultul Eroilor”. În judeţul nostru, prin înfiinţarea societăţii Cultul Eroilor şi a secţiei sale germane din Sibiu, s-a pus bazele primei structuri care s-a ocupat de mormintele ostaşilor căzuţi în război, atât a ostaşilor români, cât şi cei aparţinând armatelor inamice indiferent de etnie sau naţionalitate, fapt recunoscut atât de către aliaţi cât şi de foşti inamici. Autorităţile administraţiei publice locale cât şi cele judeţene, împreună cu societatea ,,Cultul Eroilor”, au trecut la amenajarea a sute de morminte ale ostaşilor căzuţi în război şi au ridicat o serie de edificii şi opere comemorative de război, care să ţină trează memoria celor care s-au jertfit pentru ţară şi neam. Filiala Sibiu „Cultul Eroilor”, reluându-şi activitatea la 19 noiembrie 1991, a desfăşurat unele activităţi legate de memoria eroilor, activitate ce a fost nesemnificativă. Abia la 20 martie 2010, când un grup de persoane, cu un ridicat simţ patriotic a trecut la reconstituirea acestei filiale precum şi la organizarea şi desfăşurarea activităţilor dedicate memoriei eroilor. Astfel că într-o perioadă scurtă de timp, mai puţin de 2 ani, a reuşit să-şi constituie organele de conducere, înfiinţarea subfilialelor locale la nivel de municipii, oraşe şi comune, precum şi constituirea, în unităţile de învăţămant din cadrul judeţului a cercurilor ,,Cultul Eroilor”. Cercurile constituite îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea directorului unităţii de învăţământ, în calitate de preşedinte de onoare şi a preşedintelui executiv – cadru didactic, de preferat de istorie – ajutat de cei mai buni elevi din unitatea de învăţământ respectivă. Fiecare şcoală pe lângă desfăşurarea de activităţi legate de memoria eroilor a primit pentru întreţinere şi înfrumuseţare un obiectiv memorial – monument, cimitir, mormânt sau alte edificii cele mai apropiate de şcoala respectivă. Înfiinţarea cercurilor cât şi obiectivul memorial destinat şcolii şi respectiv cercului ,,Cultul Eroilor”, a fost consfinţit printr-un protocol de colaborare între filiala judeţeană „Cultul Eroilor” şi directorul unităţii de învăţământ respectiv. În această perioadă, filiala este preocupată de continuarea înfiinţării de cercuri în toate unităţile şcolare de pe teritoriul judeţului inventarierea tuturor cimitirelor, mormintelor de pe raza judeţului, iar pe baza acestora să întocmească un album şi o pagina de internet, dând posibilitatea tuturor doritorilor despre edificiile ridicate în memoria eroilor. În organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi filiala, are o bună colaborare cu structurile locale şi judeţene, cu structuri din sistemul de apărare naţională, siguranţă naţională, ale administraţiei publice locale etc. Toate activităţile desfăşurate în memoria eroilor au la bază deviza RECUNOªTINţă, ONOARE, DEMNITATE, RESPONSABILITATE. Studentă: Chirca Mihaela – Alexandra Membru „Cultul Eroilor” Sibiu Foto: col. (r) Avram Bojan preşedintele filialei Sibiu a Asociaţiei Naţionale ,,Cultul Eroilor”
Cele mai citite
Ultimele știri
Fabulos: a fost câștigat cel mai mare premiu din istoria jocului Joker. Suma este AMEȚITOARE
Un nou record absolut a fost stabilit în lumea jocurilor de noroc din România: cel mai mare premiu din...




