Maestrul Voicu Enăchescu: Inerţia a pus stăpânire pe toată stirpea profesioniştilor din muzică

Corul de cameră Cedonia se pregăteşte să plece, de Crăciun, în turneu în Franţa. De curând, corul a primit vizita şi sfatul uneia dintre cele mai importante figuri ale muzicii corale din România, maestrul Voicu Enăchescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale Corale din România şi directorul Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” din Bucureşti. Acesta este şi dirijorul corului Preludiu, care a susţinut un concert în programul Sibiu – Capitală Cultural Europeană 2007 şi care anul viitor va aniversa 40 de ani de existenţă. Cu această ocazie, la invitaţia corului Cedonia, corul Preludiu va participa la programul cultural „Sibiu Baroc Update” din 2012. Un detaliu mai puţin cunoscut este că Voicu Enăchescu e tatăl lui Vlad Enăchescu, cunoscutul realizator TV de emisiuni sportive şi directorul Dolce Sport. Reporter: Care este legătura dumneavoastră cu corul Cedonia? Voicu Enăchescu: Acum nu a fost prima întâlnire cu corul Cedonia, care are performanţe remarcabile în mişcarea corală de amatori din România, ţinând cont că este înscris şi în Asociaţia Naţională Corală din România, unde profesorul Florin Soare, dirijorul corului Cedonia, este vicepreşedinte. Ne-am întâlnit de mai multe ori, mi-a făcut plăcere să-i ascult la Festivalul „Timotei Popovici”. Am regretat că nu i-am văzut la festivalul naţional de la Brăila, la aniversarea a 140 de ani a corului bărbătesc Armonia. Corul Cedonia este un reprezentant de frunte al mişcării corale din Ardeal şi mă bucur că mai există oameni ca Florin Soare care se ocupă de lucrul acesta. Rep.: Cât de apreciate mai sunt ansamblurile corale în România? V. E.: Mişcarea corală din România este într-o degringoladă vizibilă şi asta se întâmplă de 20 de ani, de când cântatul coral a fost confundat cu osanalele patriotice dedicate regimului comunist. La vârsta mea, am avut prilejul să particip la multe festivaluri şi concursuri naţionale, iar acea discutată Cântare a României nu a fost dedicată numai muzicii patriotice. Formaţiile participante erau obligate să prezinte în concurs cinci lucrări corale, numai una era cu adresă directă pentru conducării iubiţi, restul erau din repertoriul universal, muzică clasică şi romantică, a renaşterii şi muzică românească clasică. Muzica corală românească este de o valoare extraordinară pe plan internaţional. Din păcate, nimeni nu o cunoaşte. Sunt turnee unde prezentăm lucrări şi toată lumea rămâne stupefiată. Sunt realmente bijuterii, cine ascultă Chindia, cunoscuta lucrare a lui Alexandru Paşcanu, nu poate să nu rămână impresionat. Sunt lucrări mai mişcate, de sorginte folclorică, apoi sunt lucrări de substanţă ca muzica bizantină a lui Paul Constantinescu, o muzică mai bine armonizată decât aceasta nu există în lume. Rep.: Cine luptă pentru promovarea acestei părţi a culturii româneşti? V. E.: Este o luptă destul de ciudată pentru existenţa şi valorificarea muzicii corale româneşti. Luptă o mână de oameni, inerţia a pus stăpânire pe toată stirpea profesioniştilor din muzică. Sunt surprins să aflu că profesorii de muzică din tânăra generaţie nu sunt deloc preocupaţi de soarta muzicii corale româneşti, iar în şcoli, muzica nu mai înseamnă nimic. Dar la Asociaţia Naţională Corală din România suntem într-un proces de revigorare a mişcării corale româneşti şi încercăm prin menţinerea unor festivaluri zonale, unele naţionale, altele internaţionale, să repunem în drepturi acest gen artistic, atât de necesar în educaţia estetică a oamenilor. E important să funcţioneze cât mai multe coruri, care să abordeze atât repertoriul clasic românesc, cât şi cel universal. Toate se pot cânta în orice localitate şi în orice comunitate românească, pentru că este o muzică făcută pentru sufletul omului. La fiecare întâlnire se strâng foarte multe coruri şi cu fiecare ediţie constatăm cu bucurie că nivelul artistic al formaţiilor este în permanentă creştere. În ciuda condiţiilor în care se lucrează – pentru că uneori acestea sunt sub orice critică –, performanţele artistice nu întârzie să apară, iar asta este chiar o minune. Ioana Mălău