Consiliul Tehnico-Economic (CTE) al CNAIR a aprobat o serie de modificări importante pentru drumurile expres din România, în urma analizei traficului și a incidentelor produse pe aceste șosele de mare viteză, inclusiv pe DEx12 Craiova–Pitești, cunoscută și drept „Autostrada Ford”.
Noile măsuri vizează creșterea siguranței rutiere și vor schimba standardele de proiectare pentru viitoarele drumuri expres construite în România.
Ce modificări vor avea drumurile expres
Potrivit CNAIR, platforma drumurilor expres va fi lărgită de la 21,50 metri la 23 de metri, pentru a permite amenajarea unei benzi de staționare de urgență cu lățimea de 2,5 metri.
În plus, vor fi construite alveole pentru oprirea de urgență a autovehiculelor. Acestea vor fi amplasate la intervale cuprinse între 1,5 și 3 kilometri, în zone cu vizibilitate corespunzătoare, și vor avea o lungime de 145 de metri.
Ce se întâmplă cu drumurile expres deja construite
Pentru drumurile expres aflate deja în exploatare, precum DEx12 Craiova–Pitești și DEx Tureni – Autostrada A3, dar și pentru proiectele aflate în fază avansată de execuție, cum este DEx Brăila–Galați, noile măsuri vor fi implementate în cadrul unor viitoare programe de modernizare.
Proiectele viitoare vor fi proiectate după noile reguli
În cazul drumurilor expres care nu au intrat încă în faza de execuție, modificările vor fi introduse direct în etapa de proiectare. Printre proiectele vizate se numără DEx Arad–Oradea și DEx Suceava–Siret.
Reprezentanții CNAIR susțin că noile standarde vor contribui la creșterea siguranței traficului și la reducerea riscurilor generate de opririle neprevăzute pe drumurile expres din România.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




